Actualitate
Stelian Fuia, candidatul APC la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PDL, că are un plan foarte clar pentru judeţ, şi anume ajutarea mediului economic.
"Eu cred că am demonstrat în viaţa economică sau viaţa privată că pot realiza lucruri importante şi o putem face împreună şi pentru Călăraşi. Pilonul programului nostru este crearea locurilor de muncă în judeţ", a declarat Stelian Fuia. » mai mult  |   |   |   |   | 
n/a
Actualitate
Campania "Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!", lansată la Călăraşi
În cadrul acestui eveniment, la care au participat prefectul şi subprefectul judeţului, şefii tuturor structurilor teritoriale ale M.A.I. şi purtătorii de cuvânt ai acestora, jurnaliştilor le-a fost prezentat scopul campaniei, respectiv informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislaţiei privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. » mai mult  |   |   |   |   | 
Actualitate
O elevă din Danubius a încercat să fure dintr-un magazin de îmbrăcăminte
O elevă din cadrul Grupului Şcolar Danubius Călăraşi a încercat să sustragă un produs dintr-un magazin de îmbrăcăminte din zona Orizont. În momentul în care a încercat să recurgă la acest act, fata era însoţită de colega ei de clasă. Vânzătoarea magazinului ne-a declarat că ceea ce a vrut să fure tânăra a fost o pereche de pantaloni, care costau doar 25 de lei şi pe care i-a luat în cabina de probă, apoi i-a introdus în ghiozdan. » mai mult  |   |   |   |   | Actualitate
Crescătorii de bovine pot depune până pe 30 iunie cererile de sprijin
De acest sprijin pot beneficia producătorii agricoli, crescători de bovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale. Prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi cu cod unic de identificare în evidenţa APIA, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor. » mai mult  |   |   |   |   | Actualitate










