În urma articolului „Dr. Minodora Miron, şefa Secţiei Pediatrie, refuză să consulte copiii aduşi la Urgenţă”,  publicat în ediţia de marţi, 6 octombrie 2015, am primit un drept la replică semnat de dr. Minodora Miron, medic primar pediatru, şefa secţiei de pediatrie.

 Deşi materialul de presă nu conţinea vreo acuzaţie explicită la adresa doamnei doctor Miron, aceasta dovedeşte o sensibilitate ieşită din comun şi chiar ne acuză, la un moment dat, de „minciună” şi atitudine răuvoitoare, deşi mai bine de trei sferturi din articol conţin declaraţiile managerului Spitalului Judeţean în care lucrează Pediatra. Observăm că dr. Minodora Miron nu-l acuză de „minciună” pe managerul unităţii spitaliceşti atunci când acesta spune că „pacienţii minori nu au voie să se îmbolnăvească decât în orele de gardă de la Pediatrie dacă nu, nu pot fi văzuţi nici în ambulatoriu, nici în UPU”, nici când o acuză pe domnia sa că a întârziat la serviciu. De asemenea, doamna doctor nu-l acuză de „minciună” pe managerul spitalului nici când acesta îi atrage atenţia că vizita pacienţilor ar trebui să se facă într-un program normal, şi nu la ora 12:30, când aceştia se află la masă.
În ceea ce priveşte dorinţa medicului primar pediatru, dr. Minodora Miron, de a ne cere scuze, într-adevăr, ne cerem scuze, dar faţă de cititorii noştri, cărora nu le-am preluat toate doleanţele în ceea ce priveşte disfuncţionalităţile de pe Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi.
Cât despre dorinţa de a ne cunoaşte în sala de judecată, probabil că doamna doctor le-a propus o întâlnire în faţa judecătorilor şi managerului spitalului, dar şi tuturor părinţilor care îndrăznesc să semnaleze probleme în preluarea şi rezolvarea cazurilor medicale ale copiilor lor.

Nu ne-am permite să facem sugestii prea multe în ceea ce priveşte activitatea şefei secţiei de pediatrie, dar suntem siguri că sensibilitatea dovedită de aceasta ar fi mult mai benefică dacă ar fi canalizată către copiii bolnavi şi părinţii acestora.
Nu suntem naivi să aducem aminte aici şi de jurământul lui Hipocrate…

Pentru că suntem deschişi dialogului şi pentru că vrem ca cititorii noştri să vadă şi punctul de vedere al doamnei Minodora Miron, publicăm, integral, dreptul la replică.

 Drept la replică

Constat cu stupoare că articolul apărut sub semnătura d-nei Luminiţa Iordache se bazează pe o profundă necunoaştere atât a stării de fapt din secţia Pediatrie – Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi cât şi a legilor care guvernează activitatea spitalelor din România. Mai grav, articolul emană o reavoinţă uşor de sesizat. Oricum, oricare din aspectele menţionate descalifică în mod evident autorul unui asemenea material care îmi pune în umbră o activitate desfăşurată preţ de aproape 30 de ani în cadrul aceleaşi Secţii de Pediatrie. Atitudinea d-nei Luminiţa Iordache este răuvoitoare de vreme ce a considerat că este important să publice doar punctul de vedere exprimat de o anumită parte. Este vorba despre o corespondenţă internă pe care am purtat-o în intervalul martie-august 2015 cu conducerea Spitalului Călăraşi. Cu apreciabilă imparţialitate, confraţii d-voastră de la „Jurnalul de Călăraşi” au reprodus-o în totalitate, în două articole publicate în ultima decadă a lunii august 2015, intitulate „Manageru’, Spitalu’, Scandalu’”. Punctele de vedere (din aceea perioadă) ale d-lui manager Şerban Romulus au fost exprimate în scris, prin mai multe documente de corespondenţă internă, toate datate şi având numere de înregistrare. Pe scurt, cred că afirmaţia d-nei Luminiţa Iordache, conform căreia aceste puncte de vedere s-ar regăsi într-o „adresă” (?!?) trimisă colegilor (sic!) de la „Jurnalul de Călăraşi”, este o minciună. Oare unde este deontologia profesională a d-nei Luminiţa Iordache? Într-un atare context mă văd obligată să reinterez aspecte pe care d-na Luminiţa Iordache ar trebui să le cunoască înaintea publicării unui articol defăimător. Cu condiţia de a fi un bun profesionist şi un om onest.

Aşadar:

– Înţeleg pe deplin nemulţumirile părinţilor copiilor aduşi în UPU Pediatrie în intervalul 08:00 – 13:00. Doamna Luminiţa Iordache nu ştie că medicii pediatrii care îşi desfăşoară activitatea într-o secţie a unui spital au obligaţia de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu strict în cadru secţiei, în intervalul orar susmenţionat. Evident că preluăm şi activitatea UPU Pediatrie în orele de gardă (aspect la care nu faceţi nicio referire).

-Vă rog să aveţi amabilitatea să re(citiţi) Ordinul Munistrului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial în ziua de joi, 25 octombrie 2007. La capitolul II (care reglementează activitatea Unităţilor de Primire a Urgenţelor –UPU), secţiunea 1 (Organizare şi Clasificare) – Art.4, aliniatul 7 se stipulează (negru pe alb, inclusiv pentru jurnalişti incompetenţi): „În UPU pot lucra, după caz, următoarele categorii de personal: medici în specialitatea Pediatrie în regim de gardă iar medicii pediatri încadraţi în această structură au obligaţia să-şi desfăşoare întreaga activitate în cadrul UPU”. Aveţi vreo nelămurire, d-na „jurnalist obiectiv” Luminiţa Iordache? În situaţia dificilă a Spitalului Judeţean de Urgenţe Călăraşi, în contextul în care am fost patru medici pediatri angajaţi ai secţiei Pediatrie, fără a avea nicio obligaţie legală, ani de zile am încercat (şi reuşit) să asigurăm o bună funcţionalitate şi acestui compartiment, 24 de ore din 24. O dată cu pensionarea d-nei dr. Săvulescu Diana acest aspects-a dovedit mult mai dificil de realizat.

-În pofida insistenţelor iniţiale, domnul manager Şerban Romulus s-a convins că nu avem nicio obligaţie în acest sens. De aceea „nu mai este pornit să aplice legea şi să sancţioneze medicii”, explicaţiile pe care vi le-a oferit („nu există medic pediatru la Urgenţe” sau „de vină este lipsa de medici înregistrată la nivel naţional” sau „legislaţia este în favoarea medicilor”) fiind pertinente.

– Secţia Pediatrie a Spitalului de Urgenţe Călăraşi numără 59 de paturi. Suntem angajaţi trei medici pediatri, norma prevăzută de Ministerul Sănătăţii fiind de 16 paturi pe medic. Printr-un calcul elementar (pe care am convingerea că d-na Luminiţa Iordache îl poate face) rezultă un volum de muncă zilnic supranormativ. Acest volum de muncă este crescut exponenţial în perioadele în care unul dintre noi este în concediu de odihnă, cum a fost cazul zile de 2 octombrie 2015. Mă îndoiesc că d-na Luminiţa Iordache este la curent cu faptul că nu mi-am putut efectua în totalitate concediul de odihnă cuvenit pe 2014, după cum sunt sigură că dânsa nu poate înţelege importanţa, riscurile şi volumul activităţii zilnice din secţia noastră. Altfel, nu ar fi consemnat cu seninătate dezarmantă că „vizita pacienţilor se face în general la ora 08:00”. Consider că nu e cazul să detaliez aspectele care diferenţiază vizita la un copil bolnav faţă de o vizită protocolară.

-Între cazurile internate, oricând se pot ivi urgenţe.  Este de la sine înţeles că oricât de multă bunăvoinţă aş avea, nu pot fi (în acelaşi timp) în două locuri, consultând simultan doi copii. Cu puteri supranaturale (pe care îndrăznesc să i le intuiesc), înclin să cred că, aflată în locul meu, d-na Luminiţa Iordache ar reuşi.

– Îi sugerez d-nei Luminiţa Iordache să (re)citească materialele publicate de „Jurnalul de Călăraşi” (la care am făcut referire.

Sper că îşi va da seama de crasa lipsă de informare de care a dat dovadă publicând acel articol. A aruncat cu noroi într-o activitate apreciată de-a lungul atâtor ani. Cumva a sperat într-o creştere a vânzării unui ziar?

D-na Luminiţa Iordache, vă rog să aveţi amabilitatea ca, după ce vă documentaţi pe deplin în ceea ce priveşte aspectele sesizate să vă cereţi scuze. Vă rog să o faceţi în aceeaşi manieră publică în care aţi dat curs articolului deplorabil pe care l-aţi scris. Probabil că un titlu mai potrivit pe front-page ar fi fost „Medicii UPU din Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi refuză să consulte copii aduşi în Urgenţe”.

Lipsa răspunsului dumneavoastră, necesar şi dorit, va face să ne cunoaştem în sala de judecată.

Miron Minodora