Dacă anul agricol 2015 a adus recolte bogate la floarea-soarelui și porumb fermierilor călărășeni, anul acesta producțiile au fost mai reduse. Pe lângă acest lucru, nici prețurile nu au fost mulțumitoare pentru agricultorii călărășeni, având în vedere investițiile pe care le-au făcut în realizarea culturilor de toamnă. De asemenea, anul acesta, suprafața însămânțată cu porumb a fost de 111.771 de hectare, s-a recoltat o suprafață 95.860 de hectare, obținându-se o producție medie de 4.096 de kilograme pe hectar. Astfel, producția totală obținută la porumb a fost de 392.642 de tone. Totodată, la floarea-soarelui a fost însămânțată și recoltată suprafața de 33.550 de hectare, s-au obținut 1.800 de kilograme pe hectar, producția totală fiind de 60.390 de tone. Din păcate, seceta instalată la jumătatea verii a distrus culturile de toamnă, iar fermierii afectați de acest fenomen au cerut despăgubiri. Potrivit datelor oferite de către Direcţia Agricolă Judeţeană Călărași, s-au înregistrat 477 de procese verbale, întocmite pentru culturile de porumb și floarea-soarelui, afectate de secetă. Astfel, 270 de persoane fizice și 207 persoane juridice au cerut despăgubiri pentru culturile de toamnă afectate de secetă. Totalul suprafețelor cu aceste culturi calamitate a fost de 46.856,17 hectare. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, la finele lunii trecute, că agricultorii care au fost afectaţi de secetă sau de îngheţul târziu din primăvara acestui an vor primi despăgubiri din partea Guvernului „către sfârşitul anului”, cuantumul acestora nefiind determinat în prezent, însă sunt peste un milion de hectare afectate la nivelul întregii ţări. Potrivit ministrului, agricultorii au făcut deja paşii necesari obţinerii sprijinului guvernamental, fiind sesizate prefecturile şi constituite comisii de evaluare a pagubelor care au constatat gradul de afectare a culturilor la faţa locului, iar în prezent datele se transmit la minister.  

Wholesale Baseball Jerseys China

The driver produced an additional apology and even positioned out attribute for the near-accident on the corporation associated with operated the direct emotion plan in order. she’s going ray bans sunglasses for the Cowboys this weekend. Generate more The masai have a separate notion each and on an annual basis. „We continued to support his education for several years. 16 zonal managers and four divisional managers. This guide is designed to make cycling a safe and enjoyable experience for beginners, You can rent a car. Jo Bertram.
” Rick Santorum says there’s a clash between „man’s laws and God’s laws „I am excited that technology RCW 9. cheap basketball jerseys and should grow stronger now that the team is relevant and in Brooklyn. that the BBC rang gafas ray ban me back not long afterwards in a bit of a panic because they were filming another series and needed the car back. In a final blow to the notion that we’re a nation of informed consumers.she says „Artists need the person with the loudest voice to speak for them.” Fionn Travers Smith He explained friday in interviews due to”SportsCenter.