Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” din Călăraşi a marcat Ziua Internaţională a Cărţilor pentru Copii şi Tineret.
Tinerii cititori au fost aşteptaţi de reprezentanţii instituţiei culturale într-o atmosferă de poveste. Astfel, o nouă generaţie de copii s-a împrietenit cu frumoasele cărţi ale bibliotecii. La eveniment au participat elevii Colegiului Economic, însoţiţi de profesoara Cătălina Duţu. Elevii au confirmat faptul că este nevoie de îndrumare şi încurajare pentru ca ei să devină nişte iubitori de carte. A doua repriză de lecturi i-a avut în prim-plan pe elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din comuna Alexandru Odobescu, alături de directoarea unităţii de învăţământ, Titica Iordache, şi bibliotecara Ramona Stoian. Şcolarii au ascultat poveşti şi au desenat imagini din acestea, pregătind astfel expoziţia naţională din cadrul unui proiect al Bibliotecii Judeţene „Alexandru Odobescu” din Călăraşi, care se va desfăşura în luna mai, în cadrul a 20 de biblioteci partenere.
Luna aceasta este una închinată cărţilor pentru copii, aşa că tinerii cititori sunt aşteptaţi la Biblioteca Judeţeană pentru a fi călăuziţi în lumea basmelor. Totul se va petrece în cadrul unui parteneriat naţional intitulat „Prietenie… pe o sfoară”, iniţiat în anul 2016 cu alte zece biblioteci judeţene din ţară, anul acesta ajungând la 20 de biblioteci partenere. Părinţii care doresc o dezvoltare armonioasă pentru copiii lor se pot alătura proiectului.