Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 de lei.

Agenţii economici care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, o sumă în cuantum de 900 de lei, pe o perioadă de 18 luni. Măsura de stimulare prevăzută la art. 80 se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de absolvent, precum şi pentru perioadele în care persoana se află în concediu de odihnă. Angajatorii care încadrează absolvenţi în condiţiile art. 80 sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 18 luni de la data încheierii. În perioada celor 18 luni, prevăzută la art. 83 alin. (1) din lege, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, în condiţiile legii. Cheltuielile necesare pentru pregătirea profesională prevăzută la alin. (1) vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Angajatorii care, după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 83 alin. (1) din lege, menţin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenţii încadraţi în condiţiile art. 80 primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane şi virate, conform legii. Ajutorul financiar poate fi acordat pe o perioadă de cel mult doi ani de la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 83 alin. (1) din lege.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călărași, strada 13 Decembrie nr. 12, telefon: 0242/316.542; 0242/318.376, e-mail: ajofm@cl.anofm.ro sau accesând site-ul instituției www.calarasi.accesibilitateajofm.ro, secțiunea documente utile.