La această oră, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 63 de percheziții în București și în nouă județe, printre care şi Călăraşi, pentru destructurarea unei grupări infracționale care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro unei societăți naționale de transport feroviar, prin delapidare. În cadrul dosarului penal este implicată şi firma S.C. REMAT S.A. Călăraşi.
În această dimineață, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – D.I.I.C.O.T. – Structura Teritorială Timișoara efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. Perchezițiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals. În fapt, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport. Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași, respectiv S.C REMAT S.A, a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate. Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară. Prețul de achiziție a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro per tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro per tonă. Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% încazul “deșeurilor fier vechi greu”. Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este de 6.313.748 de euro.
“Manopera frauduloasă a fost premeditată de factorii de decizie din cadrul SNTFM CFR MARFĂ SA în conivență cu reprezentanții SC Remat SA Călăraşi. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de S.N.T.F.M. ”CFR Marfă” S.A pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC Remat SA Călăraşi a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane. Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății CFR Marfă, compusă din Directorul general Mihuț Constantin Crăciun, Directorul Operațiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări – Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic – Financiar Pavel Bărculeț, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, șeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpățână, Șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu, aceştia fiind cei care ar fi iniţiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracțional ar fi fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor S.N.T.F. MARFĂ ”C.F.R. MARFĂ” S.A. – Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al treilea ar fi fost constituit din reprezentanții S.C. Remat SA Călăraşi, beneficiara contractului”, arată DIICOT.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș, S.R.P.T. Timișoara, B.C.C.O. Alba, specialiștilor din cadrul D.G.A Timiș și jandarmilor.