4 mai 2004 este data la care cotidianul “Observator de Călăraşi” a văzut pentru prima dată lumina tiparului. Astăzi, sărbătorim 13 ani de la prima apariţie a ziarului ce avea să devină, în scurt timp, cea mai bună publicaţie media din judeţul Călăraşi. Încă de la început ne-am impus pe piaţă cu informaţii de interes general, reportaje şi anchete bine documentate. “Observator de Călăraşi” a reuşit în 13 ani de existenţă să scoată de sub tipar peste 3.500 de ediţii, aducând mereu cititorilor informaţiile de care aveau nevoie. Omul de afaceri Marian Petre Miluţ este fondatorul cotidianului “Observator de Călăraşi”. În urmă cu 13 ani, omul de afaceri Marian Petre Miluţ a decis să investească în presă şi astfel a pus bazele primului cotidian din judeţul nostru, care a reuşit să câştige un loc binemeritat în inima fiecărui călărăşean.

De 13 ani, ziarul “Observator de Călăraşi” a fost alături de dumneavoastră şi a încercat zi de zi să vă informeze cu profesionalism şi corectitudine despre tot ceea ce se întâmplă în judeţul şi în oraşul nostru. La început de drum au existat multe voci care ne numeau “ziar de campanie”, crezând că în scurt timp urma să dispărem de pe piaţă. Timpul a dovedit că se înşelau, iar, de-a lungul anilor, cotidianul “Observator de Călăraşi” a reuşit să-şi îndeplinească cu brio rolul pentru care a fost creat, acela de a deveni un mijloc de informare pentru toţi cetăţenii din judeţul nostru. Timp de 13 ani, publicaţia noastră a surprins foarte multe aspecte economice, politice şi sociale, devenind un formator de opinie, care a avut un efect benefic pentru judeţul nostru. Bazele cotidianului au fost alături de iniţiatorul proiectului, jurnalistul Mihai Tatulici. Astfel, în 2004 a fost fondat “Observator de Călăraşi”, o publicaţie care să ajungă cât mai repede pe masa călărăşenilor pentru a le oferi informaţii exacte despre ceea ce se întâmplă în urbea lor.

Trust de presă alături de Radio Voces Campi

La doar câteva luni de la prima apariţie, cotidianul “Observator de Călăraşi” a devenit un trust de presă alături de Radio Voces Campi. În data de 1 octombrie 2004, Radio Voces Campi a intrat, alături de ziar în proprietatea firmei Romerica Internaţional SRL Bucureşti. De atunci, jurnaliştii celor două instituţii media au fost alături la aproape toate evenimentele desfăşurate în judeţul Călăraşi. Radio Voces Campi emite pe frecvenţele 101,1 fm în Călăraşi, cât şi pe internet la adresa www.radiovocescampi.ro, fiind un lider local de audienţă, conform unui sondaj recent.

Marian Petre Miluţ: “Ziarul acesta a fost creat pentru oamenii din Călăraşi”

Omul de afaceri Marian Petre Miluţ a avut curajul în urmă cu 13 ani să investească în presă. Acesta ne-a mărturisit că a făcut acest lucru pentru că simţea nevoia să comunice cu oamenii din Călăraşi, având în vedere că în anul 1998 a cumpărat şi societatea Prefab. Cel care a iniţiat acest proiect a fost jurnalistul şi scriitorul Mihai Tatulici. Proiectul a fost oferit companiei Romerica Internaţional SA, ce aparţine omului de afaceri Marian Petre Miluţ. “Toţi credeau că acest proiect nu va rezista decât o lună, cât a fost campanie electorală. Atunci când toată lumea era pesimistă în ceea ce priveşte existenţa acestei publicaţii pe piaţă, noi ne-am reformulat şi am găsit soluţiile ca să mergem mai departe. Ziarul acesta a fost creat pentru oamenii din Călăraşi. Nu a fost creat nici pentru politicieni, nici pentru oamenii de afaceri, nici pentru anumite interese personale, ci a fost creat pentru călărăşeni, pentru ca aceştia să aibă un cotidian în care să se regăsească. Dacă acest ziar n-ar mai fi, comunitatea n-ar mai avea posibilitatea să se adreseze zilnic cu problemele pe care le au. Sunt oameni care fac parte din structurile administrative ale judeţului şi nu sprijină presa locală. Ei cred că lipsa aceasta de transparenţă îi face să reziste mai mult. Tot ce am făcut noi am făcut la vedere, aici am construit, aici am clădit, chiar dacă au fost schimburi de generaţii. Noi credem că presa scrisă se mai regăseşte încă în inima omului, aşa cum şi cotidianul nostru se mai regăseşte în inimile călărăşenilor. Îi doresc acestui cotidian viaţă lungă şi să redea în continuare aceleaşi aspecte economice, politice sau sociale din judeţul Călăraşi”, ne-a declarat Marian Petre Miluţ.

Ne înclinăm în faţa cititorilor noştri şi le mulţumim

La ceas aniversar vrem să mulţumim cititorilor noştri care ne urmăresc zilnic pe print sau în mediul on-line, pe www.observatorcl.info. Această publicaţie există, în primul rând, datorită dumneavoastră. De 13 ani, echipa “Observator de Călăraşi” a adus informaţii cititorilor zi de zi, iar, din respect pentru cei care s-au obişnuit să ne citească în fiecare dimineaţă, am apărut la chioşcul de ziare indiferent de condiţiile meteo. La cele peste 3.500 de ediţii ale publicaţiei noastre, credem că am câştigat un loc binemeritat în inima fiecărui călărăşean. Nu am fi ceea ce suntem azi, un cotidian demn de luat în seamă şi pus în slujba informaţiei atent culese şi prompte, dacă nu v-am avea pe voi, cititorii noştri. În toţi aceşti ani, am primit aprecieri, dar, deopotrivă, şi critici. Au existat poveşti de viaţă sau evenimente care vor rămâne pentru totdeauna în memoria noastră. În drumul nostru am întâlnit oameni de bună credinţă, dar şi persoane care şi-ar fi dorit să dispărem de pe piaţă. Cu bune, cu rele, noi ştim cu siguranţă că am reuşit să scriem o pagină de istorie a media călărăşeană. Acum, în prag de sărbătoare, vrem să mulţumim tuturor colegilor care au muncit alături de noi, de-a lungul timpului, şi au contribuit personal în dezvoltarea cotidianului “Observator de Călăraşi”. Povestea nu se termină aici. Povestea continuă. Zi de zi muncim pentru a deveni mai buni, mai atenţi, mai vigilenţi şi mai aproape de dumneavoastră, cititorii noştri.