Consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre prin care se propune acordarea de stimulente financiare medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, stabiliți prin decizie a Consiliului de Administrație. Decizia va contribui în mod semnificativ la menținerea și încadrarea unor noi cadre medicale în Spitalul Județean Călărași. Astfel, s-a aprobat acordarea unor stimulente financiare lunare pentru atragerea și menținerea medicilor angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, stabiliți prin decizie a Consiliului de Administrație, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, la nivelul a două salarii minime brute pe țară, în limita plafonului maxim stabilit conform prezentei hotărâri. Persoanele beneficiare au obligația de a semna un angajament conform căruia vor desfășura activitatea, în cadrul Spitalului Județean Călărași, pentru o perioadă de cel puțin doi ani, în caz contrar fiind obligați la restituirea stimulentului financiar acordat.

Sumele cu titlu de stimulente financiare se acordă în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei lunar. Sumele cu titlu de stimulente financiare lunare vor fi prevăzute în bugetul propriu al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași pentru anul 2017 și vor fi plătite beneficiarilor de către unitatea medicală, începând cu data de 1 iunie 2017. Sumele prevăzute vor fi acordate prin decizia managerului, cu avizul Consiliului de Administrație. Lunar, Spitalul Județean Călărași va informa Consiliul Județean Călărași – Direcția Management și Resurse Umane, cu privire la numărul beneficiarilor și plățile efectuate. Plenul Consiliului Județean Călărași va fi informat, în scris, în luna decembrie 2017, cu privire la derularea programului de acordare a stimulentelor financiare.