Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că evenimentul „Ziua Dunării”, stabilit a se desfăşura inițial în data de 1 iulie 2017 și care a fost anulat din cauza codului roșu de caniculă, a fost reprogramat pentru ziua de sâmbătă, 8 iulie. Manifestarea va avea loc în Parcul Central al municipiului Călărași, toate coordonatele inițiale ale acesteia rămânând neschimbate. Astfel, în intervalul orar 07:00 – 09:30 se va desfăşura un concurs de pescuit, organizat în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Călărași. Între orele 09:30 şi 10:45 va avea loc o demonstrație pe apă a sportivilor legitimați la CSS Călărași (kaiac – canoe). În intervalul orar 09:30 – 11:30 va fi organizată o expoziție de artă culinară (preparate din pește), realizată de elevii Colegiului Tehnic Ștefan Bănulescu” din municipiul Călăraşi. De asemenea, începând cu 10:30 Cantina de Ajutor Social a Primăriei Municipiului Călăraşi va servi cetăţenilor prezenţi la eveniment borș de pește tradițional. De altfel, între orele 11:30 şi 13:30 va avea loc tradiționalul „minifestival pe apă”, organizat în parteneriat cu Asociația Milla 23 – Ivan Patzaichin. Acesta constă într-o competiție de vâslit, care se va desfășura cu cele trei canotci puse la dispoziție de Asociație, fiecare echipaj fiind alcătuit din 10+1 membri. Toate materialele, amenajarea concursului, asigurarea serviciilor de prezentare și comentare a concursului, promovarea evenimentului, premiile etc. sunt furnizate de către Asociația Milla 23 – Ivan Patzaichin.

Pe parcursul evenimentului publicul se va putea bucura de momente  artistice (dansuri și cântece populare) susținute de elevii Palatului Copiilor și de cei din cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.