Încă de la începutul lunii iulie, Biblioteca Judeţeană “Alexandru Odobescu” din Călăraşi derulează proiectul de vară “Bibliovacanţa”, care are drept scop atragerea copiilor și tinerilor în lumea lecturii şi a artei.

  

Proiectul cuprinde activităţi precum: jocuri de logică şi de creativitate, puzzle-uri, vizionări de filme, ateliere de pictură și desen, lecturi alături de părinți, menite să întărească legătura părinte – copil și să îi îndrume acestuia pașii spre lectură, precum şi ateliere în care se confecționează diverse obiecte decorative.

Potrivit bibliotecarei Simona Calciu, la acest proiect s-au înscris 139 de copii, dar încă mai vin şi tineri care doresc să ia parte la interesantele activităţi.

Iniţial, angajaţii instituţiei culturale nu se aşteptau ca “Bibliovacanţa” să aibă aşa un mare succes, tocmai de aceea au vrut ca activităţile să se desfăşoare doar în luna iulie, însă, vâzând că cererea este mare, s-a luat decizia de a prelungi proiectul.

Proiectul se desfăşoară de la începutul lunii iulie şi va dura până la sfârşitul lunii august. L-am prelungit pentru că am avut foarte multe solicitări. În total avem 139 de copii înscrişi, dar încă mai vin şi alţi copii. Aceştia au vârste cuprinse între patru şi 13 ani. Am avut şi doi voluntari mai mărişori, care au venit să ajute. Avem programul organizat pe  zile. Bricolăm, facem diverse, pictăm, avem jocuri de logică, vin şi ei cu jocurile lor. S-au format deja prietenii. Jocurile sunt ale noastre, ale bibliotecarilor,  le aducem de la copiii noştri, dar acum au început şi micuţii care vin să ne doneze din jocurile care nu le mai trebuie acasă şi le mulţumim pe calea aceasta, ne prinde foarte bine să aducă de la ei pentru a se juca împreună aici. Proiectul a luat naştere pentru că am văzut că este nevoie, copiii nu au ce face în timpul liber în oraşul nostru, din păcate. Am demarat proiectul, dar nu ne aşteptam să aibă atât de mare succes şi am zis iniţial că se va desfăşura pe luna iulie şi dacă sunt solicitări vom continua şi în august. Au fost foarte multe solicitări, noi nu ne aşteptam să trebuiască să îi împărţim pe echipe, să facem grupe. De fiecare dată, grupele au fost mai mari decât trebuia, noi am zis să ajungem undeva la 20 de copii, ca să putem lucra cu ei, numai că s-a depăşit numărul acesta în fiecare zi”, a precizat Simona Calciu.

 

Simona Calciu: „Părinţii ne spun că se trezesc copiii de la ora 06:00 pentru a veni la bibliotecă”

 

I-am surprins pe copii în timp ce vizionau filmul „Neînfricata”. Am fost surprinşi să vedem cât de cuminţi şi atenţi erau. Simona Calciu ne-a povestit că aceştia urmăresc şi documentare, lecturează şi bricolează. Spre exemplu, săptămâna trecută s-a celebrat Ziua Internaţională a Pisicii, iar micuţii au bricolat pisici. Nu numai copiii sunt foarte bucuroşi de faptul că participă la tot felul de activităţi, ci şi părinţii, care sunt fericiţi că micuţii lor nu mai pierd timpul pe calculator, telefon sau tabletă.  „Am mai avut şi vizionări de documentare. Săptămâna trecută a fost Ziua Internaţională a Pisicii şi am vrut ca micuţii să ştie despre pisici, fapt pentru care am bricolat pisici. Lecturăm, citim şi noi, citesc şi ei. Îi punem şi pe ei să citească, pentru a-şi dezvolta abilitatea de a vorbi. Încercăm să facem activităţile în aşa fel încât copiii să vină de drag. La sfârşit o să facem un panou cu ce am realizat, să se vadă cam ce s-a făcut în timpul ‘Bibliovacanţei’. Copiii se bucură şi sunt foarte încântaţi. Părinţii ne spun că se trezesc copiii de la ora 06:00 pentru a veni la bibliotecă. Beneficiem de holul acesta al Consiliului Judeţean şi încercăm să îi încurajăm să vină să îşi facă temele împreună, să discute pe anumite teme. Biblioteca este un loc public în care pot veni să se desfăşoare, să îşi facă temele, au şi calculatoare la dispoziţie. Copiii învaţă de toate la noi, şi, în primul rând, socializează şi se împrietenesc. Au fost şi copii mai agitaţi, cu probleme de comportament, dar au început să se poarte chiar bine, se miră şi părinţii lor că s-au integrat şi nu mai au izbucniri”, a mai spus bibliotecara Simona Calciu.

De altfel, ieri, 24 august, poliţiştii călărăşeni le-au vorbit micuţilor despre siguranţa pe internet, dar şi despre siguranţa pe străzi. De asemenea, elevii au învăţat regulile de circulaţie citind şi confecţionând semne de circulaţie, maşini de poliţie, străzi şi indicatoare rutiere.

 

Lavinia Jelescu: „Îmi place foarte mult să vin la bibliotecă, pentru că am cu ce să îmi ocup timpul”

 

Copiilor le pare rău că se încheie proiectul „Bibliovacanţa” şi că începe şcoala, mai ales că au legat prietenii strânse. Lavinia Jelescu are 11 ani şi spune că îi place să vină la bibliotecă deoarece are cu ce să îşi ocupe timpul. „Acest proiect mi se pare foarte distractiv şi creativ. Am participat la diferite activităţi în care am creat diverse lucruri precum animale, semne de carte, planete. Îmi place foarte mult să vin la bibliotecă, pentru că am cu ce să îmi ocup timpul. Îmi pare rău că se încheie acest proiect şi că începe şcoala, pentru că este foarte frumos aici, mi-am făcut mulţi prieteni”, ne-a mărturisit Lavinia.

 

Alexandru Moise: „Dacă acest proiect nu ar fi existat, probabil că aş fi stat acasă, la calculator”

 

Alexandru Moise are 10 ani şi spune că  activitatea lui preferată din cadrul „Bibliovacanţei” este vizionarea de filme, pentru că acestea sunt foarte interesante. De asemenea, Alexandru recunoaşte că ar fi stat pe calculator acasă dacă nu participa la activităţile bibliotecii. „Vin la bibliotecă de la începutul lunii august. Mi se pare foarte interesant, în fiecare zi facem alte lucruri, m-am împrietenit cu alţi copii. Cel mai mult dintre activităţile desfăşurate îmi place ziua cu filme, pentru că sunt foarte interesante. Dacă acest proiect nu ar fi existat, probabil că aş fi stat acasă, la calculator. Aici vin şi mulţi prieteni de-ai mei şi învăţăm lucruri noi de fiecare dată. Îmi place foarte mult aici. Îmi pare rău că se încheie acest proiect, dar totuşi, pe timp de şcoală poate unii mai au şi altceva de făcut, cum ar fi teme”, a afirmat Alexandru Moise.

 

„Bibliovacanţa” se încheie pe 31 august cu un carnaval

 

Proiectul „Bibliovacanţa” se va finaliza în data de 31 august 2017, când se va sărbători şi Ziua Limbii Române. În ultima săptămână a acestei luni se va organiza şi un carnaval. „Vom încheia proiectul pe 31 august. Tot atunci vom avea şi Ziua Limbii Române, vom sărbători cu micuţii această zi, iar după-amiază îi vom avea invitaţi pe cei de la Cenaclul Literar – Artistic Phoenix, care vor recita poezii. Vom avea şi un carnaval de încheiere a Bibliovacanţei’, în ultima săptămână din august, cu măşti confecţionate de noi”, a conchis Simona Calciu.