Noul tehnician al echipei de fotbal AFC Dunărea Călăraşi, Dan Alexa, îşi doreşte să fie primul antrenor care promovează formaţia în Liga I.

 

Acesta a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că îşi doreşte să intre în istorie deoarece îi plac provocările. „Ca primă impresie, cunoşteam, înainte să vin, lotul, un nucleu de bază cu jucători experimentaţi care au mai jucat la Liga I sau care s-au bătut acum doi ani pentru promovare, jucători tineri care ar putea să crească, dar pentru obiectivul nostru de a promova ne mai trebuie doi – trei jucători care să crească nivelul. Am stabilit cu domnul preşedinte (n.r. – Florin Brişan) să mai dăm afară din jucătorii care nu au confirmat sau care nu au valoare, tocmai pentru a nu pune presiune pe buget. Încercăm să facem lucrurile corect. În momentul acesta, promovarea pare ceva greu de realizat, dar pentru mine personal este o mare provocare. Nu am ratat nicio promovare. Îmi doresc să fiu primul antrenor care promovează Călăraşiul. Îmi doresc să intru în istorie, pentru că îmi plac provocările. Avem toţi mare nevoie de rezultate. Este foarte important să dovedim că se poate”, a menţionat Dan Alexa.

 

Florin Brişan: „Pentru vară, obiectivul este promovarea

 

Preşedintele Asociaţiei Fotbal Club Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan, susţine că obiectivul, până în iarnă, este clasarea echipei în primele şase locuri în clasamentul pentru Liga a II-a, iar pentru vară, obiectivul este promovarea. „Obiectivul, pe termen scurt să zicem, asta însemnând până în iarnă, este clasarea în primele şase locuri în clasamentul pentru Liga a II-a, iar pentru vară, obiectivul este promovarea. Vă promit că îl voi presa pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean să găsim şi resursele financiare, şi nu e vorba numai de dânsul, e vorba şi de Primăria Municipiului Călăraşi şi de investitorii privaţi, pentru că e păcat ca oraşul acesta să nu aibă o echipă în Liga I. La ora aceasta ne sprijină foarte mult Aldis, Agricola Buzău, mai sunt câteva firme mai mici, Asterix, Agrozooprod, Remat Călăraşi, firma pe care o reprezint eu, Condorul. În general, sunt ajutoare în natură. Luni expiră perioada de transferuri. Deja noi avem un jucător transferat şi mai avem discuţii cu încă patru jucători. Au plecat o parte din jucătorii care nu au dat satisfacţie şi care aveau şi salarii destul de mari. A plecat Gelu Velici, care nu a confirmat în două luni, Bogdan Stancu, Roşca Alexandru care era împrumutat de la Juventus. Urmează ca mâine (n.r. – joi, 31 august) antrenorul să hotărască cine mai rămâne. Nu are rost să încărcăm lotul cu jucători care ori nu au valoare ori nu au confirmat”, a precizat Brişan.