Finala celei de a XIII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie, Poezie (şi pentru copii), Epigramă, Proză, Proză Satirică, Eseu, Teatru, Reportaj Literar, Pictură şi Fotografie Artistică “Florenţa Albu” va avea loc în comuna Dor Mărunt, în data de 9 septembrie 2017.

Scriitorul Marin Toma va organiza această etapă în amintirea celei care s-a născut în satul Floroaica, din comuna Vâlcelele, Florenţa Albu. Iniţial, acest concurs era stabilit a se desfăşura în comuna Vâlcelele, pe 13 august, însă, din anumite motive, s-au schimbat atât locul evenimentului, cât şi data acestuia.

“Dormi în pace, doamna Florenţa Albu. Te vom cinsti cum se cuvine tot în judeţul tău, dar în comuna vrednicului primar Ion Iacomi, care ne găzduieşte pentru a treia oară. Îi mulțumim”, a declarat scritorul Marin Toma.

Vă reamintim că prima fază a Concursului Naţional de Poezie (şi pentru copii), Epigramă, Proză, Proză Satirică, Eseu, Teatru, Reportaj Literar, Pictură şi Fotografie Artistică “Florenţa Albu” s-a desfăşurat în localitatea Vâlcelele, judeţul Călăraşi. La această etapă au participat creatori din întreaga ţară, indiferent de vârstă, membri şi nemembri a unor Uniuni de creaţie, membri ai Uniunii Scriitorilor şi din Diaspora.

Comisia de jurizare din cadrul fazei finale va fi formată din critici literari şi de artă, poeţi, scriitori, artişti de imagine precum: Gheorghe Văduva, poet şi general al Armatei Române; Nicolae Rotaru, poet, prozator şi general al Armatei Române; Romeo Tarhon, poet şi redactor şef la ziarul „Naţiunea”; Ion Ionescu-Bucovu, poet şi eminescolog.