Vineri, 8 septembrie, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, a primit Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, adusă spre închinarea și binecuvântarea credincioșilor din Protopopiatul Călărași. De asemenea, toţi preoţii din județul nostru şi peste 3.000 de credincioşi au întâmpinat Icoana Maicii Domnului la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călărași la ora 17:30.

 

 

În intervalul 8 – 10 septembrie 2017, cu arhiereasca binecuvântare și implicare a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Protopopiatul Călărași, în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, a organizat o procesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Între reprezentările Maicii Domnului, la Mănăstirea Dragomirna se află această icoană făcătoare de minuni și mare ajutătoare celor care sunt în neputință sufletească și trupească. După primirea icoanei, toţi cei prezenţi au pornit într-o procesiune spre Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” (Volna) din Călărași, unde s-a săvârșit slujba de Te Deum, în prezența a mii de credincioși și autorități locale și județene. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna a fost depusă într-un baldachin, în curtea bisericii, spre închinare tuturor credincioşilor. În cuvântul Său, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, a mulțumit Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru darul spiritual făcut credincioșilor Episcopiei noastre și a mulțumit Preabunului Dumnezeu că acum la începutul Anului Nou bisericesc s-a format deja o tradiție în cei patru ani în care și credincioșii din județul Călărași să fie binecuvântați cu rugăciunile Maicii Domnului. Au urmat slujba Privegherii în Biserica Volna, în prezența Preasfinției Sale. Duminică, 8 septembrie, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, înconjurat de un sobor de preacuvioşi părinţi stareţi, de părinţi consilieri ai Centrului Eparhial, de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în această biserică parohială.