Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 31 de milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru MAI – DRPCIV.

Valoarea acordului – cadru este estimată la 31.020.000 de lei, iar durata acestuia este de patru ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri.

Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite. Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care a depus ofertă şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România.

 “Poşta a mai câştigat contracte pentru transportul permiselor şi al certificatelor de înmatriculare şi în 2009 şi 2013. Astfel, Poşta Română demonstrează, încă o dată, că este pregătită să concureze, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat”, se precizează într-un comunicat de presă al Poştei Române.