În săptămâna dedicată educației, Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași va derula proiectul „7 zile – 7 arte”, având motto-ul „Shakespeare a creat lumea în șapte zile”. Arta joacă un rol foarte important în modelarea și dezvoltarea personalității. Ea nu modelează doar conduitele, ci oferă o diversificare a trăirilor personale, stimulează dezvoltarea inteligenței emoționale, a empatiei și abilităților de comunicare. “În artă ne reflectăm și, la rândul ei, arta ne exprimă. Pornind de la acest concept despre artă, am gândit proiectul  ‘7 zile – 7 arte’ ca pe unul de educație prin artă, încercând să atragem și să implicăm cât mai mulți călărășeni, de la preșcolari și până la seniori, atât pe scenă cât și în sală, pentru că a exclude arta din educația unui copil este sinonim cu a exclude educația din creșterea unui copil. Pe scenă vor evolua artiști călărășeni care ne-au reprezentat județul la diferite competiții și manifestări artistice naționale și internaționale, dar și nume consacrate ale artelor cuprinse la această primă ediție a proiectului”, a precizat managerul CCJ Călăraşi, Mihaela Petrovici.

 

A fost stabilit programul proiectului

 

Luni, 2 octombrie, de la ora 10:00, la sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, se va desfăşura evenimentul „Artă tradițională”, care va începe cu spectacolul folcloric „Muguri de cântec și joc”, ce va fi susținut de Ansamblul „Bărăganul junior” al CJCC Călărași și Ansamblul „Ghiocelul” al Palatului Copiilor  Călărași. La ora 13:00, la sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, va fi organizat un atelier de învățarea dansului popular românesc, iar la ora 19:00, la sala CJCC Călărași, va avea loc spectacolul folcloric „Drag mi-e cântecul și jocul”, ce va fi susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cununa Carpaţilor” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” București, solist Daniel Turică și soliștii călărășeni Oana Florea, Lavinia Vasile și Cătălin Rusen.

Marți, 3 octombrie, de la ora 10:00, la sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, se va desfăşura  evenimentul „Artă teatrală”. Acesta va începe cu musical-ul pentru copii „Cenușăreasa”, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin. La ora 13:00, la sala CJCC Călărași, va fi organizat un atelier teatral, ce va fi susținut de actorii Bogdan Iacob, Simona Grumezea şi Cristi Dionise, iar la ora 19:00, la sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, se va desfăşura spectacolul de teatru „7 dintr-o lovitură”, în regia Liei Bugnar, din  distribuție făcând parte actorii: Maria Obretin, Letiția Vlădescu, Alexandra Sălceanu, Alexandru Nedelcu, Alexandru Bogdan, Anghel Damian, Lia Bugnar și Andrei Runcanu.

Miercuri, 4 octombrie, de la ora 10:00, se va desfăşura evenimentul „Artă muzicală” . Acesta va începe cu spectacolul muzical „Mici artiști … mari talente”, ce va fi

oferit de grupul de copii „Flores Campi” al CJCC Călărași. La ora 13:00, la sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, va fi organizat „Atelierul de voci”, urmat de un seminar susținut de compozitorul Viorel Gavrilă, iar la ora 19:00, la sala CJCC Călărași, va avea loc un spectacolul muzical „Călărași – best voices”, ce va fi susținut de foști și actuali membri ai grupului „Flores Campi”. Invitații în cadrul acestui spectacol sunt AZA și trupa Maxim.

Joi, 5 octombrie, de la ora 10.00, se va desfăşura evenimentul „Artă coregrafică”. Acesta va începe cu

spectacolul „Curcubeu de mișcare”, ce va fi

oferit de trupele „Kaboom” și „Fluturașii” de la Palatul Copiilor Călărași și trupele Școlii „Dance Addiction”.

La ora 13:00, la sala Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, va fi organizat un atelier de dans contemporan, ce va fi susținut de Andreea Belu și Cornelia Condeescu. La ora 17:30, pe platoul din fața sălii de spectacole, vor avea loc o demonstraţie de aerobic,

show marca Izocon Fitness Gym – Kongoo Jumps, Miha; Tae-Bo – Ramona; Bosu Aerobic – Florentina; Zumba – Diana. La ora 18:00, pe platoul din fața Consiliului Județean Călărași, se va desfăşura un flashmob la vare vor participa elevi din școlile și liceele călărășene. La ora 18:30, la foișorul din Parcul Central, va fi organizat un

atelier de dans de societate, susținut de Clement și Adina Odae, de la „Dance Addiction”. La ora 19:00, la sala CJCC Călărași, va fi susţinută Gala extraordinară de dans contemporan „Răzvan Mazilu and friends”, la care vor participa Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu (prim balerini ai Operei Naționale din București); Vanda Ștefănescu și Ștefan Lupu (coregrafi și dansatori).

După spectacol va avea loc lansarea cărții „Răzvan Mazilu – de la dans la musical”, în prezența autoarei Sanda Vișan.

Vineri, 6 octombrie, de la ora 10.00, se va desfăşura evenimentul „Artă cinematografică”. Acesta va începe cu

filmul pentru copii „Mr. Frog”, ce va fi difuzat la sala Cinematografului 2D/3D Călărași. La ora 13:00, la Centrul de Jurnalism din cadrul Liceului „Danubius”, va fi organizat un atelier de film, ce va fi susținut de

Simona Constantin și Andreea Lacătuș. La ora 19:00, la sala Cinematografului 2D/3D Călărași, va rula

filmul de lungmetraj „Octav”, în regia lui Sergiu Ioan Celebidachi, din distribuţie făcând parte actorii: Marcel Iureș, Victor Rebenciuc, Dana Rogoz, Andi Vasluianu, Adrian Păduraru, Vlad Rădescu.

Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 10:00, se va desfăşura  evenimentul „Artă plastică”. Acesta va începe cu un atelier de gravură pe sticlă, coordonat de Maria Bogatu, şi un atelier de pictură, coordonat de Dana Mariniță, găzduite de CJCC Călărași. Tot la ora 10:00, în zona Navrom, va fi organizat Atelier de grafitti, susținut de: Aleksandr3mbr, Kabu ( Șerban Corina ), Keke, Lube.

Duminică, 8 octombrie, de la ora 10:00, se va desfăşura evenimentul “Urban Party”. Ziua este rezervată adolescenților, care vor organiza, în viziune proprie evenimentul. La ora 11:00, în Parcul Dumbrava, se vor desfăşura concursuri sportive. La  ora 17:00, pe scena din Parcul Dumbrava, vor fi susţinute momente de street dance, un concert Hip-Hop, oferit de MMC, iar invitatul special va fi Maximilian.