Prima ediţie a Zilei Comunei Cuza Vodă s-a bucurat de un adevărat succes, evenimentul aducând multă fericire în sufletele cetăţenilor acestei localităţi. Edilul-şef al comunei, Marius Cojocaru, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a organiza această manifestare deosebită, iar oamenii să simtă din plin că este ziua localităţii lor. 

 

 

Comuna Cuza Vodă a îmbrăcat sâmbătă, 23 septembrie a.c., straie de sărbătoare. Astfel, primarul localităţii, Marius Cojocaru, sprijinit de viceprimarul Viorel Buzoianu şi consilierii locali, au organizat prima ediţie a Zilei Comunei Cuza Vodă.

Evenimentul a adunat pe stadionul din Cuza Vodă peste 4.000 de persoane, atât din comună, cât şi din localităţile învecinate. Pentru organizarea acestei manifestări, a fost pusă la dispoziţie suma de 90 de mii de lei, 30 de mii de lei fiind bani proveniţi din sponzorizări, iar 60 de mii de lei au fost alocaţi din bugetul local. Având în vedere că a fost la prima ediţie, Ziua Comunei Cuza Vodă s-a bucurat de un real succes.

Trupele de teatru “Giganții” și “Joc”, ale școlii din Cuza Vodă, îndrumaţi în arta actoriei de documentaristul Niculina Comănescu, au încântat publicul prin talentul şi reprezentaţiile lor. De asemenea, pe scenă au urcat artişti de marcă ai muzicii populare româneşti, dar şi ai altor genuri muzicale. Astfel, au bucurat oamenii cu glasurile lor artişti precum Maria Dragomiroiu, Nicu Paleru, Minodora, trupa Heaven, Julia Jianu, Aurel Moga, dar şi alţii. Totodată, Florin Petrescu, care este cunoscut drept Axinte de la Vacanţa Mare, a susţinut un moment de amuzament, iar Jean de la Craiova a reuşit să atragă cât mai multe persoane aproape de scenă, să cânte şi să danseze alături de el. Mai mult decât atât, acesta a fost asaltat de fane, atât tinere, cât şi mai în vârstă, pentru a face fotografii.

Întregul stadion, unde s-a desfăşurat evenimentul, s-a transformat într-un adevărat parc de distracţii pentru cei mici. Totodată, de la eveniment nu au lipsit nici tarabele cu mici şi bere, la preţuri avantajoase, care au făcut deliciul participanţilor.

Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa unor invitaţi de seamă, printre care oaspeţi din Republica Belarus şi Republica Moldova şi ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei M. Grinkevic, dar şi oficialităţi locale precum directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Constantin Bîrcă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, administratorul public al municipiului Călăraşi, Valentin Deculescu, secretarul judeţului, Emil Muşat, consilierul judeţean Cristian Marin şi primarul comunei Vîlcelele, Ionel Tatu.

Seara s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii care i-a bucurat atât pe cei mici, cât şi pe cei mai mari. Cetăţenii din Cuza Vodă i-au mulţumit primarului comunei lor, Marius Cojocaru, pentru buna desfăşurare a acestui eveniment deosebit. Aceştia şi-au exprimat, totodată, dorinţa ca edilul-şef să le mai organizeze Ziua Comunei şi anul viitor.

„Vreau să mulţumesc pentru sprijin colegilor mei, fermierilor, întreprinzătorilor, tuturor celor care au muncit până dimineaţa pentru a realiza acest eveniment. Pe acest stadion s-a lucrat zi şi noapte pentru ca dumneavoastră să vă bucuraţi de sărbătoarea comunei noastre. Vă mulţumesc din suflet! La mulţi ani şi sper să urmeze şi a doua ediţie a evenimentului, care să fie tot la fel de reuşită ca şi aceasta!,  a declarat primarul comunei Cuza Vodă, Marius Cojocaru.

„Este pentru prima dată când ajung în comuna dumneavoastră în calitate oficială şi particip la ziua dedicată comunei dumneavoastră. Am sărbătorit şi la Călăraşi 422 de atestare documentară a oraşului, astfel şi noi şi comuna dumneavoastră suntem în zodia balanţei, iar acest lucru înseamnă echilibru. După cum cunosc eu oamenii din comuna dumneavoastră, ştiu că aceştia sunt destoinici, muncitori şi buni la suflet. Cred că şi dumneavoastră, cei care sunteţi prezenţi, aveţi aceleaşi suflete, acelaşi mod de comportament. Vă trnasmit din partea călărăşenilor un salut frăţesc şi poate vreodată Dumnezeu ne va uni pe toţi. Să fiţi sănătoşi, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi La mulţi ani!”, a menţionat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi.

„Dragi prieteni, este o adevărată onoare şi o plăcere să fiu alături de voi în această seară şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte Vasile Iliuţă şi domnilor primari pentru această invitaţie. Văd o groază de oameni fericiţi şi zâmbitori. Vă mulţumesc pentru această oportunitate de a împărţi cu dumneavoastră această frumoasă sărbătoare. Mă bucur de ţara dumneavoastră foarte frumoasă, iar dumneavoastră, oamenii, sunteţi cea mai mare comoară a acestei ţări. Vă urez sănătate, prosperitate şi toate lucrurile bună să vi se întâmple”, a afirmat ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei M. Grinkevic.

La mulţi ani, Cuza Vodă! Îmi face o deosibită plăcere să fiu alături de dumneavoastră, am fost tot timpul şi voi fi! Ne dorim să ne sprijiniţi în continuare în ceea ce facem pentru binele dumneavoastră!”, a spus consilierul local.

Adrian Tunsu.

Doamnelor şi domnilor, la mulţi ani! Să fiţi sănătoşi! Se reia la Cuza Vodă această manifestare, Ziua Comunei. Să dea Dumnezeu să ţină mult timp de acum încolo. Îi doresc domnului primar cât mai multe mandate ca să facă din sărbătoarea aceasta o sărbătoare a reîntâlnirii şi a readunării fiilor comunei aici la Cuza Vodă. Aduceţi-i pe toţi de oriunde şi, de Ziua Comunei, ciocniţi împreună un pahar. Pentru că l-am auzit pe primarul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin, vorbind despre faptul că s-ar putea să fim odată, cu toţii împreună, vreau să punctez un lucru. Ştiu că este un vis al dumneavoastră, dar este şi un vis al nostru ca să avem această zonă metropolitană din care să faceţi parte şi dumneavoastră. Poate că acest început să fie şi reluarea ideii de zonă metropolitană. La mulţi ani, Cuza Vodă! La mulţi ani şi celor care conduc această comunitate!”, a declarat Emil Muşat, secretarul judeţului.

„Mulţumesc domnului primar pentru invitaţie şi mă bucur că sunt în această seară pe această scenă şi că pot să vă salut. Felicit autorităţile locale pentru organizarea acestui eveniment minunat pentru dumneavoastră! La mulţi ani locuitori ai comunei Cuza Vodă!”, a menţionat  consilierul judeţean Cristian Marin.

La mulţi ani, Cuza Vodă! Mă simt ca acasă! Jumătate sunt din Cuza Vodă şi jumătate sunt din Vîlcelele. Vin cu drag la Cuza Vodă, la prietenul meu, Marius Cojocaru. Acum câteva luni de zile ne consultam amândoi în privinţa organizării Zilelor Comunelor Vîlcelele şi Cuza Vodă. Uitaţi ce a ieşit la Cuza Vodă, având în vedere că evenimentul este la prima ediţie! Trenuie să-i mulţumim lui Marius Cojocaru pentru ceea ce a realizat astăzi. Ne consultăm împreună, şi la bune şi la rele , de aceea am venit cu plăcere la Cuza Vodă ca să-l susţin pe primarul dumneavoastră, să-l susţin pe cel care a avut iniţiativa acum câţiva ani de zile, pe Gigi Toma, fostul primar care a făcut primele ediţii ale Zilei Comunei. Vă mulţumesc din suflet, vă doresc distracţie plăcută şi ‘La mulţi ani!’”, a precizat Ionel Tatu, primarul comunei Vîlcelele.

La mulţi ani, Cuza Vodă! La mulţi ani, vecinii mei! La mulţi ani cetăţeni ai comunei Cuza Vodă! Mă bucur că astăzi, în comunitatea dumneavoastră, au dorit să fie alături multe personalităţi pentru a spune ‘La mulţi ani!’ comunei Cuza Vodă. Acest lucru înseamnă că suntem pe un drum bun, Consiliul Judeţean sprijină proiectele localităţii Cuza Vodă, sunt cel care a făcut multe promisiuni în campania electorală şi vă promit că mă voi ţine de ele!”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă.