Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” a organizat, în data de 30 octombrie, „Nocturna Bibliotecii 2017”, eveniment cultural aşteptat cu mare interes de călărăşeni.

Publicul care a luat parte la activităţi a fost numeros, mai ales că programul a fost unul extrem de atractiv pentru toate vârstele. A fost o noapte de toamnă specială, unde prietenii instituţiei culturale s-au putut delecta cu ritmuri muzicale, rime poetice, arte vizuale şi foarte multe cărţi bune. În cadrul evenimentului a avut loc expoziţia inedită a artistei plastice Ana-Maria Păpurică, elevă a Colegiului Naţional Barbu Ştirbei, intitulată „Structuri”, care a avut mare priză la călărăşeni. De asemenea, publicul a vizionat expoziţia comemorativă de carte şi obiecte persoanle „In memoriam Ion D. Vâlcea”, organizată cu sprijinul familiei şi a foştilor colegi din Cenaclul Literar Phoenix. Cei prezenţi au fost vrăjiţi de audiţiile muzicale în acorduri de chitară şi mandolină, cântecele fiind prezentate de Mădălin Ivan, Larisa Stan şi Andrei Barz-tânărul care participă la competiţia „Vocea României”. Totodată, membrii Cenaclului Literar Phoenix au recitat poezii care au ajuns la sufletele călărăşenilor. Fetiţa de poveste a bibliotecii, Beatris Popescu i-a vrăjit pe spectatori cu o poezie dedicată Nopţii Bibliotecii. În cadrul „Nocturnii Bibliotecii” a fost vizionat şi filmul „Nopţi în Rodanthe”. Anul acesta, directoarea Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Călăraşi, Adriana Butoi a primit, de la reprezentanţii Bibliotecii „Alexandru Odobescu”, o diplomă de excelenţă pentru fructuoasa colaborare şi eforturile depuse pentru buna educaţie şi culturalizare a elevilor, aceasta recitând şi câteva dintre creaţiile sale. Copiii au avut şi ei o noapte specială, astfel că aceştia au avut parte de un program special cu jocuri, filme şi face-painting. Nu au lipsit nici apa, ceaiul cald şi gustările. Aşadar, lipsa de spaţiu a bibliotecii nu i-a ţinut acasă pe călărăşeni. „Dorim să vă împărtăşim sentimentele noastre de recunoştinţă pentru că aţi ales ca în această seară să fiţi alături de noi, la un scurt program plin de evenimente pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră, având ca vedete cartea, pe cititorii noştri şi mici momente inedite care sperăm să vă placă. Acesta este un proiect care a debutat în urmă cu opt ediţii la sugestia Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. La momentul actual, există un concept nou de bibliotecă, biblioteca mileniului acestuia, care deopotrivă păstrează latura aceea tradiţională de promovare şi de conservare a colecţiilor, dar încearcă să atragă publicul prin nişte metode diferite, adică acesta este un loc în care oamenii să se întâlnească şi să devină prieteni, să se trateze cu cărţi. Este greu să nu ai o casă a ta în care să poţi să îţi primeşti musafirii cum se cuvine. Avem nişte limitări  pe care ni le-a impus acest spaţiu cumva nepotrivit pentru a fi o bibliotecă. În acest loc au fost cabinele actorilor, unde noi ne-am străduit foarte tare să organizăm ceva astfel încât să depăşim aceste limitări spaţiale. Sperăm că totuşi căldurea sufletelor şi evenimentele pe care le-am pregătit să contrabalanseze cumva acest mic impediment”, a declarat bibliotecara Lavinia Popescu.

Publicul participant la „Nocturna  Bibliotecii” a plecat acasă cu inima plină de voioşie, fericit că evenimentul a fost spectaculos şi în acelaşi timp aşteptând cu drag următoarea ediţie.