Directoarea instituţiei, Lucia Enache şi prof. Elena Vlăsceanu, împreună cu elevii anilor I şi II au marcat ziua de 5 octombrie-Ziua Educaţiei prin diverse activităţi. “În această zi este recunoscută importanţa muncii dascălilor. UNESCO a stabilit patru puteri ale învăţării prin care educaţia să răspundă nevoilor şi provocărilor contemporane, şi anume: a învăţa să trăieşti împreună cu alţii; a învăţa să cunoşti; a învăţa să faci; a învăţa să fii. Educaţia trebuie să formeze şi să consolideze deprinderile de care elevii au nevoie pentru a accepta interdependenţa cu alţi oameni, pentru a rezolva conflicte, a lucra şi planifica împreună, a respecta pluralismul şi diversitatea. Educaţia trebuie să îi ajute pe elevi să dobândească instrumentele cunoaşterii, să înveţe cum se învaţă”, se arată într-un comunicat de presă al GEF Călăraşi, remis redacţiei noastre.