La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 15:35, în timp ce patrula în zona Portului Călărași, județul Călărași, agentul șef principal de poliție Gabriel Andronescu a observat trei persoane care intrau în apă îmbrăcate. Imediat, polițistul a oprit autoturismul, a strigat la acestea, dar, vâzând că nu a primit niciun răspuns, a fugit către ele, s-a urcat într-o barcă și a reușit scoaterea la suprafață, în viață, a unei femei, în vârstă de 73 de ani.

Celelalte două persoane au fost scoase la suprafață, la solicitarea polițiștului, de către doi cetățeni care se aflau în zonă.

Toate cele trei persoane (mama și doi copii majori) au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Agentul are 39 de ani și lucrează la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi.

În anul 2010, în timp ce se afla în timpul liber, același polițist a salvat dintr-un incendiu, care avea loc într-un apartament de pe scara blocului unde locuiește, o fetiță, pe care a dus-o la el acasă până la stingerea incendiului.