La începutul acestei săptămâni, a avut loc o nouă întâlnire între reprezentanții Rebu, ai Primăriei Municipiului Călărași, ai ADI Ecomanagement Salubris și ai Consiliului Județean.

“Vă putem informa faptul că, în urma întâlnirii, s-au stabilit următoarele: de la case colectarea gunoiului menajer se va face în fiecare zi de miercuri, reciclabilele vor fi depozitate de fiecare gospodărie la cea mai apropiată platformă unde pot fi găsite containere speciale; din zona de blocuri, colectarea deseurilor menajere se va face în fiecare zi de luni, marți, joi și sâmbătă, iar colectarea reciclabilelor o dată pe săptămână sau ori de câte ori este necesar”, au postat pe un site de socializare reprezentanţii Primăriei Municipiului Călăraşi.

Pentru zona de case, după o lună de exploatare se va gândi un proiect pilot, cu un sac galben pentru fiecare gospodărie pentru reciclabile. Pentru zona 10 Nivele, săptămâna viitoare va fi organizată o adunare cetățenească. Ghenele din fiecare bloc vor fi desființate, schimbările urmând a fi discutate în cadrul acestei întâlniri.

Reprezentanţii Rebu fac apel la toți călărășenii să depoziteze gunoiul menajer în containere și nu pe jos. Călărăşenii trebuie să încheie contract pentru colectarea gunoiului cu noul operator, până la finele lunii octombrie. Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Rebu, încheierea contractelor se poate face atât la casieria din municipiului Călăraşi, cât şi la agenţii care vor deplasa la domiciliul clienţilor.