Începând cu data de 9 octombrie 2017, subprefectul județului Călărași, Mihăiță Constantin Beştea susține audiențe și în municipiul Oltenița, în sala mare a Primăriei Municipiului Oltenița, în fiecare zi de luni, de la ora 09:00.

“Reamintim că primirea cetățenilor în audiență este realizată, de regulă, de către prefect și subprefect în ziua de marți a săptămânii, începând cu ora 09:00, la sediul Instituției Prefectului, județul Călărași, din municipiul Călărași, str. Sloboziei nr. 9-11. Activitatea de primire a cetățenilor în audiență este gestionată în cadrul Compartimentului de Informare și Relatii cu Publicul. Înscrierea în audiență se face la următoarele telefoane: 0242/314.555, 0242/315.304, 0242/315.305 interior 29042 sau personal, pe baza problematicii cu care cetățenii se adresează Instituției Prefectului, până cel mai târziu în preziua (lucrătoare) datei la care este stabilită audiența”, se precizează într-o informare a Instituţiei Prefectului – Judeţul Călăraşi.

Pentru înscrierea în audiențele desfășurate în fiecare zi de luni, la Oltenița, cetățenii se pot adresa și Registraturii Primăriei Oltenița.