Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a rămas fără permis de conducere după ce, conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, nu a respectat indicaţiile poliţistului rutier şi a continuat deplasare, ulterior fiind găsit la domiciliu. Vasile Iliuţă susţine contrariul şi spune că a oprit, ba chiar a salutat poliţiştii, apoi a plecat. Povestea este încâlcită şi s-a schimbat radical în decursul a câtorva ore. Dacă dimineaţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Florentina Dobre, ne declara că nu trimite comunicat de presă, fiind o simplă contravenţie, ulterior, în mai puţin de patru ore, Poliţia transmite un comunicat de presă în care ne informează că Vasile Iliuţă este cercetat într-un dosar penal. O altă contradicţie a IPJ Călăraşi a fost următoarea: dimineaţă reprezentanţii Poliţiei ne-au precizat că lui Vasile Iliuţă nu i s-a solicitat prelevarea de probe biologice, fiind sancţionat doar pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier, mai apoi, aceştia revin cu un comunicat de presă în care susţin exact contrariul. Cum s-a ajuns de la contravenţie la dosar penal în doar câteva ore, ne-a răspuns inspectorul şef al IPJ Călăraşi, Marian Iorga: “De la momentul producerii incidentului, respectiv aseară, până astăzi, colegii mei au continuat verificările, inclusiv în cursul dimineţei, motiv pentru care din datele existente Parchetul a apreciat că se impune constituirea unui dosar penal şi desfăşurăm cercetări cu Parchetul local în această cauză. În această caz discutăm de suspiciunea săvârşirii infracţiunii de a se retrage de la prelevarea probelor biologice, iar pedeapsa este de la 1 la 5 ani, prevăzută de Codul Penal.”. Deci, poliţiştilor le-a luat ore bune să se lămurească dacă Vasile Iliuţă s-a sustras sau nu de la prelevarea probelor biologice, mai exact de la producerea incidentului, joi, în jurul orei 21:00, până vineri în jurul orei 12:00.

Comunicatul de presă transmis de IPJ Călăraşi:

“În seara de 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Călărași au oprit pentru control un bărbat de 49 de ani, din Călărași. Acesta nu a respectat indicațiile polițiștilor, a continuat deplasarea, fiind găsit ulterior de polițiști la domiciliul său. Față de acesta polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale și i-a fost suspendat dreptul de a conducere autovehicule pe drumurile publice, pentru nerespectarea indicațiilor polițistului. În continuarea verificărilor efectuate, în cauză s-a deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Polițiștii rutieri acționează permanent în teren pentru siguranța cetățenilor și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, persoanele care încalcă legea fiind sancționate de polițiști.”.

Punctul de vedere al Lui Vasile Iliuţă:

„Urmare a articolelor apărute în presa locală și națională care fac referire la “așa zisa fugă de Poliție” a președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, ținem să facem următoarele precizări:  În seara zilei de 26 octombrie 2017, în jurul orelor 21.00, în timp ce se deplasa către locuința proprietate personală, președintele Consiliului Județean Călărași a fost oprit în trafic, în zona Spitalului Județean Călărași, de către un echipaj al Poliției Rutiere. Domnul Vasile Iliuță i-a salutat pe cei doi reprezentanți ai Poliției care i-au solicitat prezentarea documentelor la control. Întrucât nu avea asupra sa actele, acesta s-a prezentat declinându-și identitatea și funcția deținută, moment în care cei doi polițiști i-au lăsat impresia că l-au recunoscut. Președintelui CJ, Vasile Iliuță, nu i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest și nici deplasarea în vederea recoltării de probe biologice.  Datorită faptului că organele de poliție nu mai avut alte solicitări șeful CJ Călărași și-a continuat drumul către casă, fără a avea sentimentul că ar fi “urmărit“ de către aceștia.   La aproximativ 10 minute după ce domnul Vasile Iliuță a ajuns la destinație în fața porții locuinței sale au apărut 3 echipaje de poliție cu girofarurile aprinse.

După modul în care s-a acționat sunt convins că acest scandal ieftin, denigrator și rău intenționat este concertat. Aseară la apariția Poliției în fața locuinței mele am discutat cu comandantul Politiei Municipale Călărași, Nelu Paraschiv, și am spus că le stau la dispoziție astăzi. Nu mi s-a solicitat să îi însoțesc către secția de poliție și nici testarea  cu aparatul etilotest. Știrile apărute în presă nu corespund realității, fapt pentru care voi acționa în consecință. Nu mă sustrag niciunui control indiferent de ce natură ar fi el, respect legea și sper ca oamenii să înțeleagă că de 1 an și jumătate sunt ținta unei campanii de denigrare pentru simplul fapt că deranjez anumite interese”, a menționat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Iliuţă: “Nu mi-a reţinut nimeni permisul! Am permisul la mine şi nici nu am primit o înştiinţare în acest sens”

Vasile Iliuţă a declarat în exclusivitate pentru Observator de Călăraşi că nu are permisul reţinut şi nici nu a primit o înştiinţare în acest sens: “Reprezentanţii Poliţiei spun că mi-au reţinut permisul de conducere, însă permisul şi toate actele sunt la mine. În plus nu am primit nici un act oficial care să mă înştiinţeze că am permisul suspendat”. Purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Florentina Dobre declară că: “ persoana în cauză poate să deţină fizic permisul de conducere dar are  suspendat dreptul de a conduce. Având în vedere că nu a colaborat ieri cu poliţiştii, are suspendat dreptul de a conduce autovehiculul pe drumurile publice. Acesta va primi un act oficial. I s-a adus la cunoştinţă de atunci, însă a refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie”.

(foto: www.marinbadea.ro)