În urma trialului de selecție organizat de Federația Română de Handbal pentru constituirea loturilor naționale de juniori și cadeți în sezonul 2017 – 2018, doi dintre cei cinci sportivi ai Clubului Sportiv Școlar Călărași prezenți la acest trial au fost selecționați pentru o pregătire centralizată de două săptămâni la Sighișoara.

Daniel Panait și Gabriel Chirea au fost invitați să facă parte din loturile lărgite ale României în vederea pregătiriii și participării la un turneu internațional de juniori. În final, după o selecție riguroasă a antrenorilor de la lot, sportivul Daniel Panait a reușit să ‘prindă’ echipa națională de juniori care va disputa trei meciuri în compania selecționatelor Franței, Rusiei și Belgiei în cadrul Turneului Internațional de Juniori ‘Pierre TBY Paris’ în perioada 26 – 28 octombrie”, se arată pe site-ul Clubului Sportiv Şcolar Călăraşi, www.csscalarasi.ro.

Programul partidelor este următorul: pe 26 octombrie, ora 21:00, Franţa – România; pe 27 octombrie, ora 19:00, România – Rusia;

pe 28 octombrie, ora 17:00, România – Belgia.