Un eveniment mai puţin plăcut a avut loc vineri, 27 octombrie, în sala de spectacole “Barbu Ştirbei” Călăraşi. Sala a fost închiriată pentru spectacolul „Magic Revolution Show” organizat de magicianul Mircea Mario Sandru. Spectacolul trebuia să înceapă la ora 17:00, iar pe afiş scria că cei mici care vor veni costumaţi pot primi din partea organizatorilor un cadou surpriză. Organizatorul a vândut bilete cu mult peste limita sălii, apoi a invitat copiii să părăsească sala de spectacole cu promisiunea că va mai susţine un spectacol pentru cei care nu au avut loc pe scaune. Dezamăgirea şi lacrimile din ochii copiilor daţi afară se pare că nu l-au sensibilizat întrucât la final nu a mai susţinut niciun spectacol şi nici cadourile nu ajuns la cei mici. 

La ora 17:00 sala era arhiplină, iar afară se mai aflau aproximativ 200 de persoane la coadă la bilete. Pe bilet nu era trecut numărul scaunului, aşa că fiecare se aşeza unde găsea liber. Când toate locurile din sală au fost ocupate, copiii care au cumpărat bilete la spectacol se aşezaseră pe scările instituţiei. La ora 17:15, nu putei urca sau coborî în sala de spectacole, din cauza copiilor aşezaţi pe scări, iar afară se vindeau încă bilete. Deşi ştia clar că sala de spectacole are limită de 500 de locuri, organizatorul vânduse deja 800 de bilete.

Imediat ce conducerea Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie (CJCC) Călăraşi a fost sesizată cu privire la acest aspect, vânzarea biletelor a fost sistată. Managerul CJCC Călăraşi, Mihaela Petrovici, a atras atenţia organizatorului că încalcă legea şi nu are voie să bage atâţia spectatori în sală.

Astfel, la ora 17:20, magicianul Mircea Mario Sandru a invitat copiii care nu aveau loc pe scaune să părăsească sala de spectacole.

“Vă recuperaţi banii pe bilet, la intrare, sau puteţi aştepta în hol cel de-al doilea spectacol pe care îl vom susţine imediat după acesta”, a precizat pe scenă Mircea Mario Sandru.

Dezamăgirea copiilor a fost de nedescris. Aceştia au plâns, părinţii s-au revoltat, însă legal nu se putea ţine un spectacol cu peste 300 de spectatori în sală peste limita admisă. Foarte mulţi spectatori s-au supărat şi au plecat fără să îşi recupereze banii, însă au fost şi oameni care au decis să aştepte cel de-al doilea spectacol. La 17:25 a început, în cele din urmă, spectacolul, însă magicianul a anunţat că din cauza problemelor apărute va fi un spectacol “pe repede înainte”. Aşa a şi fost. În loc de o oră a durat aproximativ 35 de minute. La sfârşit a invitat pe scenă toţi copiii costumaţi pentru a le acorda premile promise. Sala s-a umplut în câteva minute de zeci de copii care veniseră costumaţi la spectacol. La 18:10, magicianului i s-a tăiat microfonul, iar acesta a rugat copii să meargă pe hol pentru a intra în posesia premiilor. Pe hol însă nu se afla nimeni. Conducerea Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi spune că organizatorul a ieşit pe uşa din spatele scenei şi a plecat. Aşa că cei mici care au aşteptat pe hol nu au avut parte de un nou spectacol aşa cum li s-a promis, iar ceilalţi au plecat acasă fără premii.

“Organizatorul Sandru Mircea Mario plecase deja pe uşa din spatele scenei”

În urma acestui eveniment nedorit, reprezentanţii CJCC Călăraşi au transmis următorul comunicat de presă.

“Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi vă aduce la cunoştinţă că spectacolul MAGIC REVOLUTION SHOW a fost organizat, în exclusivitate, de Sandru Mircea Mario, sala de spectacole ‘Barbu Ştirbei’ fiind DOAR ÎNCHIRIATĂ de acesta! Ca şi dumneavoastră, am constatat cu stupoare că au fost vândute bilete cu mult peste capacitatea sălii! Acest lucru este nepermis de clauzele contractuale şi de legile în vigoare, determinând evacuarea spectatorilor ce nu aveau locuri (din motive de securitate) şi firesc, nemulţumirea acestora. Ne pare rău pentru faptul că am fost şi aţi fost dezinformaţi cu privire la calitatea actului artistic ce urma a se desfăşura pe scenă, precum şi referitor la presupusele cadouri ce urmau a fi oferite copiilor de către organizator (Sandru Mircea Mario)! Facem menţiunea că, în momentul în care au revenit copiii în sală pentru a solicita cadourile promise, am descoperit că organizatorul Sandru Mircea Mario plecase deja pe uşa din spatele scenei! Dacă sunt persoane care nu au reuşit să-şi recupereze banii pe biletele nefolosite, vă rugăm să-l contactaţi pe organizator, Sandru Mircea Mario, la numărul de telefon tipărit pe afişe şi pe fluturaşii distribuiţi în şcoli! Drept urmare, recomandarea noastră este sa acordaţi atenţie maximă ofertelor de acest gen ce apar în unităţile de învăţământ! Noi vă asigurăm că vă vom sta la dispoziţie oricând, la numerele de telefon 0242/314.925 şi 0242/312.800, pentru a vă clarifica orice nelămurire cu privire la acest gen de spectacole! Reiterăm faptul că între firma organizatoare a spectacolului şi Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi există un contract de închiriere care are drept anexă diagrama sălii de spectacole cu capacitate maximă de 500 de locuri!”

Magicianul Mircea Mario Sandru: “Noi am fost ameninţaţi cu Jandarmeria”

Magicianul Mircea Mario Sandru a postat pe pagina sa de socializare fotografii cu următorul text: “Aceasta poză dovedeşte că noi nu am ,,fugit pe uşa din spate” cum a afirmat doamna manager a Centrului de Cultură Călăraşi, noi am fost ameninţaţi cu Jandarmeria dacă nu părăsim sala în 5 min. Aşa ca ne-am supus cerinţelor doamnei manager şi am iesit din instituţia publică, iar premiile ce trebuia să le dăm omeneşte pe scena copiilor, le-am împartit afară celor care aşteptau pe platoul Consiliului Judeţean. Încă o dată ne cerem scuze noi, dar spectacolul nostru a fost SABOAT de la început până la final. Distribuiţi această poză mai departe şi dacă a mai făcut cineva vă rog să ne trimită să la posteze pe fb, să ajungă şi la cei ce au spus că nu s-au dat premiile (40 de diplome, 20 medalii, 50 baloane spiralate uriaşe şi cupe cu locul 1, 2 şi 3 toate inscripţionate)”. Contactată telefonic, directoarea Mihaela Petrovici ne-a declarat că într-adevăr l-a ameninţat cu Jandarmeria pe organizator, însă la începutul spectacolului când acesta refuza să accepte că a încălcat legea vânzând mult mai multe bilete de cât permite capacitatea sălii.