La începutul acestui an, senatorul PNL Răducu George Filipescu a depus un proiect de lege prin care propunea ca funcţionarilor publici să nu li se mai suspende de drept raportul de serviciu în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, infracţiuni cu intenţie sau infracţiuni contra umanităţii. Această propunere legislativă a fost supusă votului în plenul Senatului, la începutul acestei săptămâni, însă a fost respinsă. Întrunind 67 de voturi “pentru” și 37 “împotrivă”, propunerea legislativă, care face parte din categoria legilor organice, nu a beneficiat de suficiente voturi favorabile pentru a fi adoptată.

Chiar dacă iniţiatorul proiectului de lege a fost un penelist, Ludovic Orban a precizat clar că senatorii PNL nu susţin aceste modificări legislative.

„În Biroul Executiv al PNL am discutat proiectul de lege iniţiat de doi senatori PNL în ianuarie, care prevedea ca funcţionarii publici să nu mai poată fi suspendaţi în cazul în care sunt trimişi în judecată. Biroul Executiv, la solicitarea mea, a decis ca parlamentarii PNL să voteze împotriva proiectului. Ca urmare a poziţiei PNL, legea a fost respinsă de plenul Senatului tocmai datorită votului împotrivă a senatorilor liberali. Chiar şi iniţiatorii au respectat decizia partidului şi nu au votat în favoarea proiectului”, a postat, pe pagina sa de socializare, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban.