Halloween-ul a fost celebrat ieri, 31 octombrie, în şcolile şi liceele călărăşene. Astfel, elevii clasei a IX-a D, din cadrul Liceului „Danubius” din municipiul Călăraşi,  coordonaţi de profesorul doctorand de limbă engleză, Ancuţa Braşoveanu, care le este şi dirigintă, au sărbătorit Halloween-ul. Aceştia au realizat felinare din dovleci, au desenat, au urmărit un film documentar despre istoria acestei sărbători şi la final au fost recompensaţi cu plăcinte de dovleac şi bomboane. Obiectivele acestei activităţi au fost: cunoaşterea unui aspect al tradiţiilor anglo-saxone foarte mediatizat, familiarizarea elevilor cu specificul sărbătorii de Halloween, dezvoltarea aptitudinilor artistice; dezvoltarea interesului pentru munca în echipă, precum şi dezvoltarea gustului estetic. Mai mult decât atât, liceenii au fost încântaţi că au celebrat Halloween-ul, fiind totodată captivaţi de activităţile pe care le-au desfăşurat în cadrul acestui eveniment.

Halloweenul este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, iar numele său provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental – catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.