Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” din Călăraşi a organizat, în data de 31 octombrie 2017, un eveniment ocazionat de lansarea volumului „Domnişoara Nimeni”, scris de Florentina Loredana Dalian. Prezenţi la eveniment au fost autoarea cărţii, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Călăraşi, Sorin Danciu, profesoarele de limba şi literatura română, din cadrul Liceului „Danubius”, Mihaela Slujitoru şi Oprica Vîrdol, managerul interimar al Bibliotecii Judeţene, Marinela Enciu, actorul şi regizorul Ştefan Niţu, membrii Cenaclului Literar-Artistic „Phoenix” şi mai mulţi elevi din şcolile călărăşene.

 

Marinela Enciu: „Biblioteca Judeţeană se mândreşte cu două participări ale autoarei la Concursul Naţional de Proză ‘Alexandru Odobescu’, ambele încununate de premii”

 

Managerul interimar al Bibliotecii Judeţene „Alexandru Odobescu”, Marinela Enciu, a deschis evenimentul de lansare a cărţii, prezentând câteva date biografice despre scriitoarea Florentina Dalian.

„Despre Florentina Dalian pot să vă spun că s-a născut la Bucureşti, la 29 martie 1968, a absolvit cursurile Şcolii Gimnaziale din Munteni-Buzău, județul Ialomița, după care a urmat Colegiul ‘Mihai Viteazul’ din Slobozia, profilul informatică şi Facultatea de Inginerie a Institutului Politehnic Bucureşti. Actualmente este inginer chimist şi director general al unei firme de produse chimice din Slobozia. A publicat şapte cărţi de proză, dintre care două romane şi cinci de proză scurtă. Are în lucru alte volume de poezie şi proză. Textele sale au fost publicate de-a lungul timpului în mai multe volume colective şi reviste din ţară şi străinătate. Biblioteca Judeţeană se mândreşte cu două participări ale autoarei la Concursul Naţional de Proză Alexandru Odobescu’, ambele încununate de premii: premiul III, cu lucrarea Înainte de Magnolii’, în anul 2013, şi premiul I special, cu lucrarea Destăinuiri’, în anul 2015”, a precizat Marinela Enciu.

 

Sorin Danciu: „Poeta şi scriitoarea Florentina Dalian este, pe de o parte, un suflet care se regăseşte în primul rând în literatură, dar poate fi şi un analist critic al realităţii”

 

Directorul DJC Călăraşi, Sorin Danciu, a afirmat că a remarcat versuri excepţionale în cartea autoarei Florentina Dalian.

„Poeta şi scriitoarea Florentina Dalian este, pe de o parte, un suflet care se regăseşte în primul rând în literatură, dar poate fi şi un analist critic al realităţii. Scriitoarea are calitatea de a fi incisivă, de a-şi aminti de lucurile importante ale vieţii. Este un om preocupat de realitate, de sinele său. Am citit cartea şi am remarcat versuri excepţionale”, a spus Danciu.

 

Mihaela Slujitoru: „Motivul central al creaţiilor autoarei rămâne viaţa cu misterele, frumuseţea, secretele şi tainele ei

 

Profesoara Mihaela Slujitoru a menţionat că poezia autoarei este un periplu prin toate etapele vieţii.

„Înainte de a citi prima poezie, de a deschide, de fapt, volumul, doar privind coperta, gândul m-a dus la frumuseţea, la misterul, la secretul vieţii în cele din urmă. Poezia doamnei Dalian este un periplu prin viaţă, prin toate etapele vieţii, de la copilărie, de la desprinderea grea de copilărie, la trecerea într-o vârstă a adolescenţei, o adolescenţă frământată, zbuciumată şi până la trăirea unor momente dramatice ale existenţei, moartea, războiul ca o ultimă soluţie de rezolvare a diferenţelor din lume. Însă, motivul central al creaţiilor autoarei rămâne viaţa cu misterele, frumuseţea, secretele şi tainele ei. Scriitoarea îşi îndeamnă cititorii să se oprească, fără să se grăbească, asupra a ceea ce înseamnă viaţa, asupra cumpănirii vieţii, fără a trece cu vederea ceea ce înseamnă taina vieţii. Am remarcat, şi recunosc că a fost poate primul aspect pe care l-am observat după ce am lecturat câteva poezii, faptul că nu putem vorbi neapărat despre poezie în sensul pe care noi îl cunoaştem, sensul clasic. Este şi poezie, este şi proză. Am remarcat faptul că una dintre poezii se caracterizează şi prin prezenţa unui interlocutor şi observăm că întregul volum poate fi considerat o explozie a vieţii şi a tainelor ei. Cel puţin, în momentul în care am închis volumul, am avut aceeaşi senzaţie pe care am avut-o înainte de a-l deschide, şi anume, că autoarea celebrează viaţa, tainele ei, misterul vieţii. Am rămas, aşadar, cu aceeaşi impresie pe care volumul mi-a dat-o chiar în momentul în care am văzut doar coperta. Tocmai de aceea, consider că a fost o mare bucurie lectura acestei cărţi, a fost o bucurie faptul că am descoperit un scriitor aşa cum nu am mai întâlnit şi faptul că doamna Dalian este aici cu noi chiar mă bucură foarte mult. Am descoperit un poet care poate fi aşezat, fără niciun fel  de exagerare, printre poeţii noştri contemporani şi în galeria poeţilor noştri români. Îi mulţumesc pentru bucuria pe care mi-a dat-o în momentul în care am citit cartea. Abia aştept să citesc următorul volum”, a precizat Mihaela Slujitoru.

 

Oprica Vîrdol: „Există un stil dalian, eu aşa l-am numit, pentru că mi se pare că e-ul poetic dalian se află în competiţie cu timpul”

 

Profesoara Oprica Vîrdol a susţinut că, în urma lecturării  poeziilor, a descoperit un stil dalian.

„Mi-am dat seama că există un stil dalian, eu aşa l-am numit, pentru că mi se pare că e-ul poetic dalian se află în competiţie cu timpul. Dacă citiţi cartea, o să descoperiţi câteva teme mari, nu sunt invenţii, dar sunt tratate în mod special, original. E-ul poetic dalian se află în competiţie cu timpul, percepând dramatic desprinderea de inocenţa copilăriei şi ludicul tinereţii. Intră, până la urmă, în ciclul existenţial aflat de altfel sub imperiul destinului. Intră în ciclul acesta existenţial dur cu nemărginitul dor pentru o lume ideală , prosperă, proaspătă, pură, echilibrată, persistând convingerea că numai ochii copilului pot distinge frumuseţile lumii în toată urâţenia ei’. Ce mi-a atras atenţia este obiectul tipic feminin. Rochia, pentru mine, devine un motiv simbol prin care se materializează imaginea lumii. Apare şi iubirea ca temă, sub toate formele ei, inclusiv în forma aceea a iubirii aproapelui. Ce am dedus este că iubirea nu poate dura decât într-o altă dimenisiune, fie temporală, fie spirituală. Apoi, mi-a atras atenţia nu numai femeia impară, dar şi Domnişoara Nimeni. În mod sigur nu este nimeni, în mod sigur are legătură cu femeia impară şi cu altă perspectivă pe care mi-a oferit-o poezia aceasta, respectiv că oferă prototipul feminităţii. Eu am simţit, în mare parte din poezii, femeia poet şi atunci prototipul feminităţii este ca o entitate impară, prin care se creează imaginea femeii perfecte, de o frumuseţe misterioasă, fragilă, gingaşă, intangibilă şi, în acelaşi timp, extrem de ancorată în realitate pentru că se eliberează de iluzii. Apoi o idee poetică interesantă este că femeia este conştientă de valoarea ei, cunoaşte şi dă sens vieţii, dar şi în mod sigur prezentul i se datorează. Deasupra haosului acesta în care trăim, al vieţii de zi cu zi, avem plăcerea, prin acest volum, prin concluzia doamnei Dalian, să vedem o lumină, ne oprim din drum şi ne regăsim”, a afirmat profesoara Oprica Vîrdol.

 

Florentina Dalian: „Faptul că aţi citit cartea, că aţi căutat sensurile ei şi aţi încercat să le transmiteţi celorlalţi, pentru mine este foarte important”

 

Autoarea cărţii „Domnişoara Nimeni”, Florentina Dalian, le-a mulţumit tuturor celor prezenţi la evenimentul de lansare şi a recitat câteva dintre creaţiile proprii.

„Este un eveniment în care mi s-a dat foarte mare importanţă. Nu consider că merit atâta importanţă. Faptul că aţi citit cartea, că aţi căutat sensurile ei şi aţi încercat să le transmiteţi celorlalţi, pentru mine este foarte important. Vă mulţumesc şi vă felicit pentru tot ceea ce faceţi. În copilărie, paşii mei m-au purtat adeseori în oraşul Călăraşi, de aceea eu vin întodeauna cu plăcere aici. Veneam foarte des la mătuşile şi verişoara mea de la Călăraşi. Cunosc foarte mulţi pictori, graficieni, aş fi putut să ofer oricui cartea să mi-o ilustreze, însă eu am preferat să aleg o tânără studentă. Întotdeauna am fost dornică să îi încurajăm pe tineri în tot ceea ce fac ei, indiferent că joacă fotbal, scriu sau desenează, pentru că ei sunt cei care vor trage ţara mai departe înainte. Această tânără se numeşte Marina Antonescu, este studentă la Facultatea de Geografie, nu are nicio treabă cu grafica, dar are un talent deosebit. M-a ajutat financiar, în tipărirea volumului, o doamnă din Călăraşi, care a absolvit Colegiul Economic, şi anume Gabriela Dascălu. Pe mine de Călăraşi mă leagă multe şi mă bucur că mi-aţi pregătit acest eveniment minunat aici, la bibliotecă”, a mărturisit Florentina Dalian.

Scriitorul şi regizorul călărăşean, Ştefan Niţu, a recitat poezia „Război”, iar cei prezenţi au fost duşi pe culmile sensibilităţii. Acesta a declarat că, înainte de a iubi teatrul, iubeşte poezia.

La finalul evenimentului, a avut loc o sesiune de autografe.