Şcoala Nr. 1 Tonea a primit numele generalului de marină, Nicolae Dumitrescu-Maican. Festivitatea a avut loc duminică, 5 noiembrie, în prezenţa rudelor generalului Maican, oficialităţilor, elevilor şi a cadrelor didactice.

Forțele Navale Române a marcat, printr-o serie de evenimente planificate în perioada 3 – 7 noiembrie, împlinirea a 140 de ani de la victoria obținută, pe Dunăre, de către marinarii militari români, în timpul Războiului de Independență, împotriva otomanilor. Personajul principal omagiat este generalul de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, cel căruia i-a fost încredințată, în anul 1877, comanda bateriilor de coastă de la Calafat, acestea fiind încadrate, în majoritate, cu marinari. În timpul inspecției, la bateriile de la Calafat, Principele Carol I a ordonat deschiderea focului asupra Vidinului. La prima lovitură românească, acesta a rostit celebra expresie „Asta-i muzica ce-mi place!”. La data de 7 noiembrie 1877, bateria de mortiere „Perseverența” a încadrat monitorul otoman „Podgorița”, iar la cea de-a 77-a salvă l-a scufundat și, odată cu acesta, încă un remorcher și două șlepuri otomane.

Glorioasele fapte de vitejie ale marinarilor militari români din timpul Războiului de Independență, precum și personalitatea remarcabilă a generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, au fost aduse, din nou, în atenția publicului, prin intermediul unor evenimente, organizate în judeţul Constanța, în satul Tonea, din comuna Modelu, din județul Călărași, și în municipiul Calafat, din județul Dolj.

Astfel, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța a găzduit vineri, 3 noiembrie, între orele 11:00 şi 12:30, simpozionul intitulat „România și oamenii săi în timpul Războiului de Independență”. În cadrul acestei manifestări au vor fost prezentate lucrările „România și Războiul ruso-româno-turc”, „Mihail Kogălniceanu și momentul declarării Independenței de Stat a României”, „Marina Română la Războiul de Independență”, „Generalul de Marină Nicolae Dumitrescu-Maican”, „Programul de înzestrare al Flotilei României după perioada Războiului de Independență” şi „Pe urmele generalului Maican”. În satul Tonea, din comuna Modelu, din județul Călărași, locul unde generalul Maican și-a găsit sfârșitul în urma unui tragic accident, a avut loc duminică, 5 noiembrie, un moment festiv prin care a fost acordată școlii din localitate denumirea onorifică „Generalul de marină Nicolae Dumitrescu-Maican”. De asemenea, au fost depuse flori la monumentul ridicat în fața școlii din localitate, în anul 1903, de către fratele generalului, Dimitrie Dumitrescu-Maican, pe locul în care s-a petrecut tragicul accident; a avut loc dezvelirea plăcii cu noua denumire a școlii, a fost inaugurat Colțul Marinarului și a fost susţinut un moment artistic, oferit de către elevii şcolii. La Calafat, vor fi organizate astăzi, 7 noiembrie, în intervalul orar 11:00 – 12:00, un ceremonial militar și religios la Monumentul Independenței, organizat de Statul Major al Forțelor Navale, cu sprijinul autorităților publice locale și al Brigăzii Multinaționale SE Craiova, iar între orele 12.00 şi 13.30 un simpozion la Muzeul de Artă și Etnografie din incinta Palatului Marincu, dedicat aniversării a 140 de ani de la Războiul de Independență. La toate evenimentele menționate, au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice locale, precum și strănepoatele generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, Alexandra Iuca-Slavu și Maria Mărgărita Iuca, venite special de la Paris, acolo unde locuiesc de aproape o jumătate de veac.

Generalul de marină Nicolae Dumitrescu-Maican a avut un rol marcant în evoluția Marinei Militare Române moderne, fiind considerat ctitorul acesteia. A îndeplinit trei mandate la conducerea Flotilei Române, două mai scurte, unul în anul 1874 și altul în anul 1877, iar cel de-al treilea, cu o durată de nouă ani, în perioada aprilie 1879 – mai 1888.