În data de 9 noiembrie 2017, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia din Călărași a avut loc o întâlnire de lucru destinată municipiilor reședință de județ, cu scopul de a prezenta etapele procesului de pregătire a proiectelor ce vor fi depuse spre finanțare în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

În deschiderea evenimentului, directoarea adjunctă a Direcţiei Dezvoltare și Comunicare din cadrul ADR Sud Muntenia, Daniela Traian, a anunțat reprezentanții municipiilor reședință de județ că această reuniune are un caracter general, urmând ca Serviciul Dezvoltare Urbană al Agenției pentru Dezvoltare Regională, în calitate de structură de sprijinire a dezvoltării urbane, să organizeze întâlniri punctuale și individuale la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din cele șapte capitale ale județelor regiunii noastre, pentru a analiza și identifica cele mai bune soluții în vederea elaborării fișelor dezvoltate din ideile de proiecte cuprinse în portofoliile documentelor strategice.

Această întâlnire a avut ca obiectiv prezentarea procedurii de selectare și prioritizare a fișelor de proiecte pentru Axa prioritară 4. Conform acestei proceduri, la sfârșitul lunii noiembrie se va încheia etapa de evaluare a conformității administrative și a admisibilității documentelor de programare necesare pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul Axei 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” (Strategiile integrate de dezvoltare urbană – SIDU și Planurile de mobilitate urbană durabilă – PMUD). După finalizarea acestei etape, autoritățile urbane, constituite la nivelul municipiilor reședință de județ, vor lansa apelul de fișe de proiecte pentru Axa prioritară 4.

Ținând seama de numărul mare de idei de proiecte rezultate din Strategiile integrate de dezvoltare urbană, inclusiv din Planurile de mobilitate urbană durabilă, autoritățile urbane de la nivelul regiunii Sud Muntenia vor selecta cele mai importante idei de proiecte, în funcție de obiectivele specifice urmărite.

La această întâlnire de lucru au participat aproximativ 30 de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale – membri ai autorităților urbane, precum și persoane responsabile cu elaborarea fișelor dezvoltate din ideile de proiecte cuprinse în portofoliile documentelor strategice ale municipiilor reședință de județ din Sud Muntenia.

Reamintim că prin Axa prioritară 4 „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile” din cadrul POR 2014 – 2020, regiunea noastră dispune de fonduri nerambursabile de 201,09 milioane de lei, distribuite astfel: pentru mobilitatea urbană (P. I. 4.1) – 163,33 de milioane de euro, pentru revitalizarea urbană (P.I. 4.2) – 18,15 milioane de euro, pentru regenerarea comunităților defavorizate (P.I. 4.3) – 8,53 de milioane de euro, pentru educație (P.I. 4.4) – 11,09 milioane de euro.