De-a lungul timpului, niciun adversar politic nu a reuşit să distrugă şi să aducă un prejudiciu de imagine Partidului Naţional Liberal (PNL) Călăraşi mai bine decât o fac cei doi membri marcanţi ai acestei formaţiuni politice, senatorul Răducu George Filipescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Războiul intern dintre cei doi afectează, în momentul de faţă, imaginea partidului. Deşi au fost „rugaţi” să înceteze „înţepăturile” publice, se pare că acest lucru nu a fost luat în seamă de niciunul dintre cei doi protagonişti.

Judeţul nostru a fost unul dintre fiefurile PNL la nivel naţional, însă rămâne de văzut cât de şifonată va fi imaginea partidului la finele acestui război intern. Adversarii politici ai PNL pot lua o pauză în care să asiste la circul din Partidul Naţional Liberal. Nu se ştie exact care ar fi mărul discordiei dintre cei doi lideri politici, poate doar incapacitatea unuia de a face un pas în spate şi a preda cu totul frâiele partidului, pe care cu onoare l-a condus 15 ani şi neputinţa celuilalt de a prelua şi de a se ridica la nivelul unei funcţii atât de importante în judeţ.

 

Filipescu: „Părerea mea este că nu se poate ridica la nivelul acestei funcţii”

 

Senatorul Răducu George Filipescu nu evită niciodată să discute despre activitatea derulată de preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă. De cele mai multe ori o face în termeni critici şi jignitori. Cele mai multe conferinţe de presă, susţinute de senator, au ca principal subiect activitatea sau viaţa personală a lui Iliuţă. În cadrul ultimei conferinţe de presă, susţinută în data de 3 noiembrie a.c., acesta a făcut comentarii pe marginea incidentului rutier în care a fost implicat Vasile Iliuţă. Iată ce a comentat senatorul Filipescu: „De această dată sunt de acord cu Bolcaş, care a făcut o declaraţie: ‘Pentru înălţimea acestei funcţii, îţi trebuie o înaltă educaţie’. Într-adevăr, pentru a conduce un judeţ trebuie să înţelegi în primul rând că nu eşti stăpân şi că eşti servantul judeţului, ca să nu zic ‘sluga’ judeţului pentru că sună urât. Dar esti servantul judeţului, eşti adus acolo de o mână de oameni ca să îi serveşti, nu ca să îi stăpâneşti. A stăpâni este o chestiune, care, după părerea mea, trebuie să ne iasă nouă din vocabular. Dacă trăim în democraţie, nu există stăpânire. Faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, vă rog să mă credeţi că nu mă miră, pentru că nu are cum să mă mire. Vă spun că dacă l-ar fi oprit de încă 20 de ori în alte 20 de zile s-ar fi întâmplat la fel. (…) A dat o palmă ruşinoasă PNL. Fie că era un simplu  primar sau un consilier local, făcând ce a făcut, aducea un mare prejudiciu de imagine partidului. Partidul a reacţionat rapid la nivelul la care se află cercetările la ora asta şi i-a retras toate funcţiile, rămânând un simplu membru şi atât, urmând ca din situaţia în care lucrurile vor lua o turnură de procedură penală să i se retragă sprijinul politic şi să fie lăsat în afara partidului. (…) Vă spun că nu mă miră. Nu e un caz izolat că a plecat Vasile ciupit la volan. De zeci de ori. Păi, dacă eşti tu stăpânul judeţului, nu ai tu slugi care să îţi conducă maşina? Dacă eşti preşedinte, ai colegi, dar dacă eşti stăpân, nu ai slugi? (…) Eu cred că Vasile nu reuşeşte să înţeleagă că în poziţia în care este el îi impune cu totul şi cu totul o altă conduită decât o are el şi pe care o abordează. Părerea mea este că nu se poate ridica la nivelul acestei funcţii”.

 

Răspuns abia după 11 zile

 

Abia, după 11 zile de la declaraţia publică a senatorului, preşedintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță vine cu replica. De ce după 11 zile? De ce nu în cadrul unei conferinţe de presă? De ce în aceeaşi zi în care un director din cadrul Consiliului Judeţean a apărut în presa locală într-un articol care supune atenţiei publice ilegalitatea cu care acesta ocupă un post de funcţionar public?

Dată fiind tardivitatea reacţiei, să înţelegem că preşedintele Vasile Iliuţă a fost mai deranjat de publicarea unui articol ce îl avea ca subiect principal pe angajatul instituţiei decât de comentariile senatorului la adresa sa.

Un alt aspect remarcat în replica transmisă de către preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi este lipsa asumării. Peste tot este specificat „senatorul”, însă fără a-i da nume. Dacă senatorul Filipescu îşi asumă public spusele în cadrul conferinţelor de presă, Iliuţă preferă transmiterea mesajelor prin intermediul paginii de facebook sau prin e-mail. Conferinţele de presă la Consiliul Judeţean au devenit o realitate. Limbajul folosit şi modul de abordare a subiectului aduc mai mult a „bârfă” pe facebook decât o declaraţie oficială a unui preşedinte de Consiliu Judeţean. Să nu mai precizăm şi faptul că „gluma” de la finalul declaraţiei preşedintelui Iliuţă era preferata unui respectat lider politic PSD, trecut la cele veşnice.

 

Iliuţă:Un consilier județean, fost director la IJTL, cunoaște foarte bine povestea ‘banilor din chiloți’ și o poate relata oricărui interesat”

 

În rândurile de mai jos vă prezentăm integral mesajul preşedintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, trimis redacţiei noastre pe adresa de e-mail: “Răspunsul președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, la monologul domnului senator. Domnul senator are în continuare o plăcere să fie ascultat și să împărtășească tuturor lecții de educație și moralitate. Vorbește  despre faptul că nu mă ridic la valoarea funcției pe care o am, adăugându-și în vocabular grupul de cuvinte ‘stăpânul județului’.  Îl învăț pe domnul senator că pentru a fi un om de onoare, un om de cuvânt, nu-ți trebuie examene la Sorbona. Trebuie să dai și să impui respect. Domnul senator și moralitatea sunt două linii paralele atâta timp cât nu eu am fost cel prins cu spagă și salvat de naș. Un episod vechi al cărui personaj este și care nu s-a uitat. Un consilier județean, fost director la IJTL, cunoaște foarte bine povestea ‘banilor din chiloți’ și o poate relata oricărui interesat. Mai poți vorbi de moralitate în această situație rușinoasă? Sintagma de ‘stăpânul județului’ este mai gravă decât cea de ‘baron al județului’  folosită de presă la adresa dumneavoastră?  Sunt stăpân că vin la program? Că vreau ca oamenii să-și respecte programul de lucru? Eu nu plec la ‘pescuit comisioane’ cu gândul că echipa lucrează  în spatele meu. Eu sunt alături de echipa mea din Consiliu și stau la birou să recuperez ceea ce domnul senator nu a făcut în 12 ani de zile. Eu mă ridic la nivelul așteptărilor cetățenilor care au încredere în mine și în proiectele mele, nu la nivelul funcției. În județ stau față în față cu oamenii nu cu funcția pe care o am. Cum să mă ridic la nivelul funcției, domnule senator? Dând primarii afară din birou sau lăsând cetățenii să aștepte cu zilele să poată intra în biroul meu, așa cum ați procedat dumneavoastră? Reamintesc tuturor că nu am venit la șefia Consiliului Județean să mă îmbogățesc, ci să sprijin primarii în dezvoltarea comunităților lor. Îmi exprim public nemulțumirea față de reacțiile mișelești ale domnului senator, îmi voi continua guvernarea județeană cu oameni demni, fără interese personale, cu chibzuința cheltuirii banului public, cu concentrare pe cele 27 de proiecte pe care le avem pentru dezvoltarea județului, cu bun simț, cu respect față de primari, consilieri județeni și cetățeni. Sunt persoana care nu negociază cu propriile principii, sunt garantul stabilității primarilor și comunității. Pentru orice alte informații pe care le solicită domnul senator… îl aștept la etajul 5 al Bibliotecii.  Ec. Vasile Iliuță, Președinte Consiliul Județean Călărași”.

Pentru a comenta acest subiect, preşedintele PNL Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, nu a putut fi contactat.