Compania Naţională Poşta Română va valorifica reţeaua de oficii poştale situate în mediul urban, prin oferirea spre închiriere a unor spaţii destinate instalării de automate bancare (ATM) oferind, astfel, clienţilor posibilitatea de a efectua diverse operaţiuni bancare.

Poşta Română vine în sprijinul clienţilor prin diversificarea activităţii şi a serviciilor oferite. Astfel, cei care vor trece pragul ofiicilor poştale, selectate la nivel naţional, vor putea să retragă bani de la ATM, să efectueze plăţi sau să se informeze despre situaţia contului bancar.

Încercăm să oferim, pe zi ce trece, mai mult confort tuturor clienţilor care apelează la serviciile Poştei Române. Scurtăm timpii de aşteptare şi vrem să scutim clienţii de orice fel de drumuri suplimentare şi timp pierdut. În acest context, compania a trimis invitaţii către societăţile bancare care activează pe toată piaţa din România, iar condiţiile de colaborare urmează să fie stabilite în baza unor negocieri ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al poştei Române.