Peste 400 de copii de la 28 de cluburi din ţară au participat, în data de 18 noiembrie 2017, la cea de-a XXIV-a ediţie a competiţiei de karate “Cupa Shorin Ryu”. De asemenea, la această competiţie, Clubul Sportiv Seijitsu Călăraşi a participat cu un lot format din 23 de karatişti, obţinând două medalii de aur, patru de argint şi una de bronz.

“Echipa clubului nostru a fost formată majoritatea din sportivi care au fost pentru prima dată în competiţie şi doresc să îi felicit pe această cale, chiar dacă nu au urcat pe podiumul de premiere. Aceasta a fost o competiţie destul de grea, unde a fost prezent lotul naţional de karate WUKF, care va reprezenta România la Campionatul Mondial din Italia, la Montecatini Terme, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2017 şi astfel le dorim succes! La acest eveniment au fost prezente oficialităţi din Târgovişte şi presedintele WUKF România, Liviu Adrian Crişan. Mulţumim pentru invitaţie la această competiţie domnului antrenor Alexandru Dumitru, 7 Dan Shorin Ryu, dar şi părinților copiilor din cadrul clubului nostru, care de fiecare dată sunt alături de ei în toate activitățile la care participă. Tototată, reamintim că pentru cei interesaţi de practicarea acestei frumoase arte marţiale, ne pot găsi în Călăraşi la sala de sport a Liceului Teoretic ‘Mihai Eminescu’ luni, miercuri şi vineri , între orele 18:00 şi 19:30 şi la Family Road luni şi miercuri, în intervalul orar 16:00 – 17:20, la Săpunari, la Şcoala nr. 2, marţi, joi şi sâmbătă, între orele 17:00 şi 18:30, şi la Roseţi, la Şcoala Gimnazială ‘Iancu Rosetti’ marţi şi joi, în intervalul orar 18:00 – 19:30 şi duminica, între orele 13:30 şi 15:00. Pentru relaţii suplimentare, puteţi suna la numărul de telefon 0737/406.199”, a precizat preşedintele-instructor al CS Seijitsu Călăraşi, Gheorghiţă Mirea, 3 Dan Karate-Do Shotokan.

Sportivii călărăşeni medaliaţi în cadrul competiţiei au sunt: Fabian Mesca, loc I kata, loc II kumite; Nicolae Ţucudean, loc I kumite; Alexia Drăgan, loc II kata , loc II kumite; David Stoian, loc II kumite; Iasmina Dumitru, loc III kumite.