Luni, 27 noiembrie, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, însoțit de prefectul județului – George Iacob, a verificat utilajele S.C. DRUMURI și PODURI S.A., societate care va coordona activitatea de deszăpezire pe drumurile județene. Factorii de decizie au prezentat modul în care vor acționa în situații de criză, provocate de vremea rea, și au trecut în revistă stocurile de material antiderapant, utilajele și oamenii care sunt pregătiți să lupte cu nămeții.

În parcul auto al S.C. DRUMURI și PODURI sunt în prezent 44 de utilaje funcționale din care 18 sunt utilaje proprii. Avem în bază la ora actuală un autogreder nou achiziționat săptămâna trecută și două freze cumpărate în această vară. Am verificat astăzi toate aceste utilaje care vor fi folosite la deszăpezire, astfel încât să existe certitudinea că vor funcționa pe teren, a spus Vasile Iliuță.

Este cel de-al doilea an în care mașinile care vor curăța zăpada vor fi urmărite în fiecare secundă de autorități prin GPS.

Biroul de presă