Au fost prinşi autorii crimei terifiante comise în data de 24 noiembrie 2017, pe DN3A, în dreptul localităţii Tudor Vladimirescu din judeţul Călăraşi. Este vorba despre Andrei Simion (17 ani) şi Cristian Tănăsescu (18 ani). Unul dintre ei este elev în cadrul Liceului Danubius Călăraşi. La data comiterii faptei, ambii autori erau minori. Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, cosmisar-şef Marian Iorga şi prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Mădălina Miu, au susţinut astăzi, 2 decembrie, o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat prinderea celor doi criminali.

 

Şeful IPJ Călăraşi, Marian Iorga a declarat: „Ieri (n.r. 1 Decembrie), în urma unui efort susţinut al unei echipe din care sunt mândru că am făcut parte, formată din poliţişti şi procurori, am reuşit prinderea celor doi autori. Discutăm de doi autori minori, care au săvârşit cele două fapte, de o gravitate mare, discutăm de zile în care nimeni nu a stat, de nopţi în care toată lumea şi-a adus aportul pentru identificarea şi prinderea celor doi. Am plecat de la foarte puţine elemente. Cercetarea la faţa locului a condus la mai multe piste pe parcursul celor 6 zile de la săvârşirea faptei până la prinderea autorilor. A fost desfăşurată o gamă largă de activităţi. Vorbim de  sute de audieri, sute de investigaţii. Toţi colegii mei au fost mobilizaţi, s-au aflat în teren, nimeni nu a stat până nu am reuşit să îi prindem. Din păcate, este vorba despre doi autori minori. Ancheta, până la final, va stabili toate elementele. Mobilul, din datele de la acest moment, ne conduce spre ideea sustragerii autoturismului şi eventualelor sume de bani aflate asupra părţilor vătămate. Cei doi autori au premeditat săvârşirea faptei, s-au pregătit de acesta, şi-au achiziţionat câte un cuţit fiecare şi  au procedat la săvârşirea cu deosebită cruzime a celor două fapte. Sunt elevi, nu provin din familii dezorganizate, locuiesc în apropiere de locul săvârşirii faptei. Ancheta până la final va clarifica inclusiv zona neuropsihiatrică  a celor doi, întrucât, imediat după săvârşirea faptei au revenit la domiciliu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei doi nu au antecedente. Niciunul dintre ei nu avea permis. Vom stabili, în urma expertizelor, discernământul. Vorbim de mai multe ipoteze care au fost luate în calcul. La prima vedere, în urma primelor concluzii de la cercetarea la faţa locului, nu aveam un mobil al săvârşirii faptei, am avut în vedere toate ipotezele. De aceea a durat câteva zile. Din punctul meu de vedere, cei doi autori au fost identificaţi cât de rapid s-a putut, nimeni nu a stat. Probatoriul administrat în cauză de către colegii mei, de către profesioniştii tehnicieni ai Poliţiei Române ne-a condus la ei, după aceea au recunoscut săvârşirea faptelor.  Discutăm de audierea unor localităţi întregi, verificarea tuturor pistelor, a tuturor persoanelor pretabile la a comite astfel de fapte. În acest context, datele din anchetă ne-au condus la supoziţia că unul dintre ei ar putea fi autorii ei, imediat a fost identificat şi cel de-al doilea. În baza autorizaţiilor de percheziţie emise de către instanţă s-a procedat aseară (nr. 1 decembrie) la efectuarea percheziţiilor domiciliare. A fost găsit şi cel de-al doilea cuţit folosit practic la săvârşirea omorului. La data săvârşirii infracţiunii de omor, autorul era minor, avea 17 ani, iar celălalt de 16 ani este autorul infracţiunii de tentativă de omor.”

 

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Mădălina Miu a afirmat: „În cursul zilei de ieri, 1 decembrie 2017, au fost audiaţi doi suspecţi, ambii minori la data săvârşirii faptelor. Între timp, unul a împlinit 18 ani şi s-a dispus  reţinerea acestora. Vorbim despre două infracţiuni, de omor şi tentativă de omor calificat. Inculpaţii au recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor. Au descris în mod detaliat modalitatea de comitere. A fost un caz greu, o anchetă complicată şi vreau să felicit echipa pentru rezultatele obţinute. Unul dintre ei este elev în clasa a 12-a, iar altul, în clasa a 10-a. Unul învaţă în Călăraşi, la Liceul Danubius. Cei doi au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa este în pronunțare. Tânărul de 18 ani a fost autorul omorului. Era minor la data săvârşirii faptelor. Au gândit să facă acest lucru ca să obţină o maşină pur şi simplu.”

 

Vă reamintim că vineri, 24 noiembrie, ora 17:35, pe DN3A, doi călărăşeni, soţ şi soţie, au oprit maşina la Drajna şi au luat doi tineri care făceau autostopul. În dreptul localităţii Tudor Vladimirescu, aceştia au scos cuţitele şi i-au înjungiat pe soţii Ion și Violeta. Constantin Ion, în vârstă de 58 de ani, a reuşit să iasă din maşină, însă s-a prăbuşit pe şosea şi a murit din cauza rănilor. Soţia acestuia, Violeta, în vârstă de 55 de ani, a fost înjunghiată, însă a scăpat cu viaţă. Un participant la trafic a sunat de urgenţă la 112 şi a alertat oamenii legii. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipajele Poliţiei şi Ambulanţei. Bărbatul a fost decarat decedat, iar femeia a fost preluată şi transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Călăraşi.