MOL România oferă tinerilor din medii defavorizate posibilitatea de a obține „Permis pentru viitor”. Programul de responsabilitate socială „Permis pentru viitor” s-a lansat pentru al treilea an consecutiv. MOL România acoperă costurile obținerii permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate. Data limită pentru trimiterea solicitărilor de finanțare este 27 ianuarie 2018.

În urmă cu câteva zile, la Oltenița – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 3-a ediție a programului de responsabilitate socială „Permis pentru viitor”, prin care se acordă finanțare tinerilor din medii defavorizate pentru plata costurilor obținerii permisului de conducere (școala de șoferi și taxele adiacente). Tinerii cu posibilități materiale reduse, pentru care dobândirea permisului de conducere poate fi o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu, pot depune solicitările de finanțare până în 27 ianuarie 2018. Programul Permis pentru viitor” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din medii defavorizate, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie). „Interesul manifestat și solicitările prezentate în cei doi ani de existență a programului MOL Permis pentru viitor’ ne încurajează  să continuăm susținerea tinerilor din medii defavorizate, care doresc să obțină un loc de muncă sau să-și extindă atribuțiile în cadrul unui serviciu deja existent. Aceștia intră pe piața muncii și își încep viața profesională dintr-o poziție dezavantajată față de cei care dispun de resurse materiale și educaționale. Prin acest program ne-am propus să le fim alături, să le asigurăm o șansă suplimentară pe piața forței de muncă și în viață”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România. La evenimentul de lansare a celei de-a treia ediții a programului au participat șase tineri care, în cadrul ediției precedente a programului, au obținut permisul de conducere sau se află în diferitele faze de pregătire pentru examen. „Sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate oferită și sunt convinsă că de acum încolo, pe drumul pe care-l voi urma, permisul de conducere îmi va fi de mare folos!”, a menţionat Cornelia Turtucăianu din satul Stancea, comuna Spanţov, judeţul Călărași, una dintre tinerele care participă la program. În cadrul celor două ediții ale programului până în prezent au obținut permis de conducere 29 de tineri: 24 categoria B, patru categoria C și un carnet categoria B – automobil adaptat pentru persoane cu dizabilități. Alți 30 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.

„În următoarea perioadă, până la finalizarea înscrierilor, dar și pe parcursul anului vom oferi celor interesați toate informațiile necesare referitoare la condițiile acordării finanțării. Încurajăm tinerii să-și motiveze clar solicitările și să descrie necesitatea și beneficiul scontat al obținerii permisului de conducere”, a precizat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Despre programul Permis pentru viitor

Programul „Permis pentru viitor” este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program, MOL România acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

Concursul de proiecte pentru ediția a treia a fost lansat la data de 29 noiembrie 2017, iar termenul de trimitere a dosarelor este 27 ianuarie 2018. Fondul programului este de 75.000 de lei.