Muzeul Dunării de Jos Călărași, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean, va desfăşura, în perioada 11 – 15 decembrie, proiectul cultural intitulat „Colinde…Colinde…”.

Timp de trei zile, în intervalul 11 – 13 decembrie, la Secţia Arheologie a Muzeului Dunării de Jos, se vor organiza ateliere în cadrul cărora participanţii vor realiza felicitări şi decoraţiuni pentru bradul de Crăciun. Toate acestea fac parte din Programul de Pedagogie Muzeală, proiect prin care se doreşte stimularea creativităţii, îndemânării şi imaginaţiei copiilor.

De asemenea, în zilele de 14 şi 15 decembrie, muzeul va fi gazda unor grupuri de colindători din comunele Cuza Vodă, Nicolae Bălcescu şi Jegălia, dar şi din municipiul Călăraşi, care vor aduce în atenţia publicului frumuseţea tradiţiei Crăciunului.