Echipa națională de juniori, condusă de Jordi Giralt, Lorant Sipos și Gabriel Borodi, va susține, în perioada 15 – 17 decembrie, la Vaslui, un turneu de pregătire la care vor mai participa Ucraina, Macedonia și Israel.

Antrenorul Jordi Giralt a convocat 27 de sportivi pentru această acțiune. Din lotul convocat inițial, doar 21 vor fi prezenţi la turneul de la Vaslui. Printre aceştia se numără şi sportivul de la AHC Dunărea Călăraşi, Daniel Panait.

Din lotul României fac parte următorii: portari: Robert Rusu (LPS Iași), Andrei Copos (CSSM Bacău), Radu Turturică (LPS Piatra Neamț), Eduard Cioată (LPS Vaslui); extreme stânga: Gabriel Boșca (HC Adrian Petrea), Claudiu Chiorean (CSS Sighișoara), Mihai Nica (CSM București); interi stânga: Angelo Teuțean (LPS Satu Mare), Mihai Milu (CSM București), Mihai Tănase (Colegiul Tehnic Media București), Attila Telegdy (CS Odorhei), Vlad Munteanu (CSS Galați); centri: Liviu Caba (CS Odorhei), Ștefan Gherasim (CSSM Bacău), Mihai Dobra (AH Minaur Baia Mare); interi dreapta: Eduard Iordachi (LPS Suceava), Alexandru Căpățână (CSS Sighișoara), Andrei Milu (CSM București); extreme dreapta: Sergiu Olaru (LPS Târgu Jiu), David Leocă (CSSM Bacău), Daniel Pop (Potaissa Turda); pivoți: Constantin Enculescu (AH Minaur Baia Mare), Daniel Panait (CSS Călărași, AHC Dunărea), Vlăduț Lazoreac (LPS Suceava), Elod Szasz (CS Odorhei); staff tehnic: Jordi Giralt (antrenor principal), Lorant Sipos (antrenor secund), Gabriel Borodi (antrenor cu portarii).

Programul turneului este următorul: 15 decembrie, ora 16:30 -România U18 – Ucraina U18; 15 decembrie, ora 18:30 -Macedonia U18 – Israel U18; 16 decembrie, ora 16:30 – România U18 – Macedonia U18; 16 decembrie, ora 18:30 – Ucraina U18 – Israel U18; 17 decembrie, ora 10:30 – Macedonia U18 – Ucraina U18; 17 decembrie, ora 12:30 – România U18 – Israel U18.