Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” din Călăraşi a dat startul „Atelierelor lui Moş Crăciun”. Săptămâna aceasta, instituţia culturală, în parteneriat cu Palatul Copiilor, a desfăşurat o acţiune educativă cu  elevii clasei I de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu” din Călăraşi. Copiii au confecţionat bradul cititorului (semn de carte) și omuleţul dulce (globuleţ de lut).

„De la vârste fragede, ne destindem ascultând povești relaxante și deopotrivă ne implicăm în activități care ne dezvoltă comportamente pozitive: lectură, pictură, bricolaj. Învățăm să avem mereu o ocupație și să nu ne plictisim niciodată. Atelierele lui Moș Crăciun au ca scop favorizarea dezvoltării naturale a copiilor, respectându-le algoritmii proprii de dezvoltare. Biblioteca Judeţeană propune un mediu cultural – educativ pregătit și adaptat nevoilor de socializare, învățare și dezvoltare pentru copiii călărășeni. Încurajăm cititul, promovăm lectura și lucrul cu cartea, individual și în echipă. Promovăm valori ca prietenia, respectul, întrajutorarea, dezvoltăm creativitatea și priceperea. Spațiul bibliotecii destinat cititorilor devine un spațiu al libertății de învățare, al responsabilității, care favorizează încrederea în sine. Ne sunt alături educatori, învățători, profesori și părinți, împreună ne adresăm și ne dedicăm proiectelor comune de instruire a copiilor noștri. Educând prezentul, le vom asigura un viitor mai bun”, au declarat reprezentanţii Bibliotecii “Alexandru Odobescu” din Călăraşi.