Boxerii Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călăraşi încheie acest an competiţional cu rezultate excepţionale. Aceştia au obţinut, în acest an, foarte multe medalii, după multă muncă şi perseverenţă.

„A fost un an în care ne-am bucurat de reuşite, dar au existat şi momente în care ne-am fi dorit să facem lucrurile altfel. Am avut atât performanţe, cât şi neîmpliniri, însă, toate acestea fac parte din viaţa de sportiv şi antrenor. Am avut medalii de la Campionatele Europene, am obţinut titlurile de campioni ai României, am fost multipli medaliaţi la concursurile naţionale şi internaţionale, am participat atât sportivi, cât şi antrenori, la loturile naţionale, dar cel mai important lucru este că am format o familie, o echipă alături de care am realizat lucruri remarcabile. Boxul este un sport care şi în acest an a demonstrat că aduce o bună imagine oraşului Călăraşi. Mulţumim, domnule director Dumitru Chirilă, pentru faptul că sunteţi alături de noi şi pentru tot sprijinul acordat. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi au sprijinit aceşti minunaţi sportivi. Alături de voi întotdeauna vom fi mai puternici. Ne aşteaptă un an în care vom munci mai mult pentru a depăşi performanţele obţinute în acest an, un an în care cu siguranţă vom mări numărul campionilor din cadrul CSM Călăraşi. Vă dorim sărbători fericite, încărcate de zâmbet, bucurie şi dragoste”, au declarat antrenorii secţiei de box „Ioan Damian” a Clubului Sportiv Municipal Călăraşi, fraţii Valentin şi Georgian Anghel.