16 agenți de poliție, absolvenți ai promoției 2017, au intrat în echipa Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

La data de 27 decembrie 2017, la sediul IPJ Călărași, s-au prezentat 16 agenți, absolvenți ai școlilor de poliție care s-au alăturat echipei de polițiști a instituţiei. Tinerii au fost întâmpinaţi de către inspectorul şef al Inspectoratului de Poliție Județean, comisar şef de poliţie Marian Iorga. Şeful IPJ Călăraşi le-a vorbit despre prioritățile inspectoratului pentru anul 2018 și și-a exprimat convingerea că suplimentarea numărului de polițiști va avea ca efect reducerea criminalității, creșterea operativității în soluționarea problemelor cetățenilor șieficientizarea intervențiilor la evenimente.

Cei 16 agenți de poliție vor consolida echipa Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, reducând deficitul de personal. Conducerea IPJ Călăraşi le-a urat noilor polițiști succes în activitatea profesională, asigurându-i de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru a-și putea îndeplini în mod corespunzător noile atribuții.