Consilierii locali au votat, într-o şedinţă care a avut loc la finele anului trecut, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării pentru investiţia „Săli de sport în şcoli gimnaziale: Mircea Vodă, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul şi Colegiul Economic (Corp B – str. Griviţa)”. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea estimată a investiţiei este de 3.338.360 de lei cu TVA.

În cadrul şedinţei de Consiliu Local s-a aprobat cofinanţarea de la bugetul propriu al municipiului Călăraşi pentru plata unor cheltuieli aferente proiectului, care nu se finanţează din bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, respectiv: cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului, studiile de fezabilitate/documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, studiile de teren, studiile de specialitate, expertizele tehnice şi/sau audit energetic, asistenţa tehnică, consultanţă, taxe pentru obţinerea de avize/acorduri/autorizaţii, organizarea procedurilor de achiziţii, active necorporale, cheltuieli conexe organizării de şantier, comisioane, cote, taxe, costuri credite, cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar, în valoare estimată de 162.504 de lei cu TVA, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru îndeplinirea contractului, ce nu se finanţează prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Aceste investiţii sunt necesare, având în vedere faptul că în multe şcoli din municipiul Călăraşi orele de sport se fac în săli obişnuite de clasă, nefiind îndeplinite condiţiile de spaţiu, de volum aferente unui elev şi nici dotările corespunzătoare pentru astfel de activităţi, respectiv vestiare şi grupuri sanitare.

“Sălile de sport pentru uz didactic au fost concepute cu un minimum de funcţiuni pentru a satisface cerinţele programului educaţional bazat pe activităţi sportive şcolare. Suprafaţa construită a sălii de sport va fi de 220,84 de metri pătraţi, la care se adaugă suprafaţa trotuarului de gardă de 100,21 de metri pătraţi, rezultând o suprafaţă construită totală de 321,05 metri pătraţi. Sistemul constructiv este alcătuit din cadre de beton armat, planşee din beton armat şi tălpi continue de fundare din beton simplu peste care sunt prevăzute grinzi de fundare din beton armat. Închiderile perimetrale se vor realiza din zidărie din BCA de 25 de centimetri grosime. Pe faţadele clădirii se va aplica un termosistem din polistiren expandat ignifugat de 10 centimetri grosime. Acoperişul va fi de tip şarpantă cu structură metalică în două ape. Valoarea pentru o sală de sport este de 834.590 de lei cu TVA din care C+M, 680.562 de lei cu TVA. Pentru investiţia ‘Săli de sport în şcoli gimnaziale: Mircea Vodă, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul şi Colegiul Economic (Corp B – str. Griviţa)’, valoarea estimată a investiţiei este de 3.338.360 de lei cu TVA. Cofinanţarea de la bugetul propriu al municipiului Călăraşi este de 162.504 lei cu TVA. Aceste sume reprezintă cheltuieli neeligibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.