Valoarea sprijinului financiar pentru persoanele cu handicap a fost majorată începând cu data de 1 ianuarie 2018, potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 60/2017 care a intrat în vigoare. Tot anul acesta, în data de 1 iulie 2018, va avea loc a doua creştere.

Persoanele adulte cu handicap vor beneficia de majorarea valorii prestaţiilor sociale, după cum urmează: pentru adultul cu handicap grav, de la 340 de lei (indemnizaţie + buget complementar lunar) la 450 de lei, începând cu 1 ianuarie 2018 şi 500 de lei, de la 1 iulie 2018; pentru adultul cu handicap accentuat, de la 272 de lei (indemnizaţie + buget complementar lunar) la 350 de lei, începând cu 1 ianuarie 2018 şi 375 de lei, de la 1 iulie 2018; pentru adultul cu handicap mediu, de la 39 de lei (buget complementar lunar) la 50 de lei, începând cu 1 ianuarie 2018 şi 60 de lei, de la 1 iulie 2018.

Au crescut și prestaţiile sociale pentru copiii cu handicap, pe perioada în care părintele, tutorele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu dizabilităţi, astfel: în cazul copilului cu handicap grav, de la 106 lei (buget complementar) la 250 de lei începând cu 1 ianuarie 2018 (50% din ISR) și 300 de lei începând cu 1 iulie 2018 (60% din ISR); în cazul copilului cu handicap accentuat, de la 79 de lei (buget complementar) la 150 de lei începând cu 1 ianuarie 2018 (30% din ISR) și 175 de lei din 1 iulie 2018 (35% din ISR); în cazul copilului cu handicap mediu, de la 39 de lei (buget complementar) la 50 de lei începând cu 1 ianuarie 2018 (10% din ISR) și 60 de lei începând cu 1 iulie 2018 (12% din ISR).