Ieri, 18 ianuarie, a avut loc inaugurarea noului sediu al Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat (DJADPP) al județului Călărași, direcție care își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Județean (CJ). Noul sediu este situat în centrul vechi al municipiului, în fosta clădire a Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Muntenia, și are o suprafață de 300 de metri pătraţi ce cuprinde: cinci birouri, o sală de conferințe, grupuri sanitare și anexe. Instituţia are 20 de angajaţi. Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, vicepreședinții Marian Dinulescu și Valentin Barbu şi directorii instituției au urat succes noii echipe.

În luna septembrie 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a semnat contractul de vânzare – cumpărare pentru imobilul situat în municipiul Călărași, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1A, bl. A24 (Flora), tronson 3, alcătuit din teren intravilan cu destinația curți – construcții în suprafața de 308,44 de metri pătraţi (conform măsurătorilor cadastrale). Preţul contractului de vânzare – cumpărare prin care Grupul Financiar Muntenia S.A. a achiziţionat clădirea de la SIF Muntenia S.A. a fost în anul 2008 de 576.000 de lei, fără T.V.A, iar CJ Călărași a cumpărat imobilul la prețul de 120.000 de euro, fără TVA, la cursul euro din ziua semnării contractului. Prețul inițial a fost 125.000 de euro, potrivit raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat. După o negociere și o minută încheiată între ambele părți, s-a ajuns la prețul final de 120.000 de euro, fără TVA.

Clădirea, compusă din parter (alcătuit din două birouri, două depozite, o sală de ședințe, patru holuri și cinci grupuri sanitare) și etaj (format din două depozite, trei birouri, două holuri și şase grupuri sanitare) deserveşte DJADPP Călărași, înființată prin Hotărârea Consiliului Județean Călărași nr. 127 din 27.09.2016 ca serviciu public cu patrimoniu format din drepturi și obligații asupra unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a județului pe care le administrează în condițiile legii.

Direcția Județeană de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași se confrunta cu o lipsă acută de spațiu datorită faptului că și-a mărit numărul de angajaţi, achiziționarea imobilului fiind urgent necesară.