Vineri, 19 ianuarie a.c., la sala „Barbu Ştirbei” a Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, a avut loc evenimentul „Evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi în anul 2017”, organizat de IJJ Călăraşi. Rezultatele obţinute sunt produsul lucrului în echipă la toate nivelurile, managementului eficient al resurselor, efortului susţinut, maturităţii şi profesionalismului personalului Jandarmeriei Călăraşi. Activitatea desfăşurată în anul 2017 a fost foarte bună, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi fiind pregătit pentru îndeplinirea misiunilor şi atribuţiilor specifice.

 

La evenimentul privind evaluarea activităţii IJJ Călăraşi, au participat directorul Direcției de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), colonel Cristian Băluţă, prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuţă, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, senatorul PSD Roxana Natalia Paţurcă, deputatul PSD Eugen Nicolicea, deputatul PNL Cătălin Predoiu, şefii structurilor şi unităţilor cu care Jandarmeria Călăraşi cooperează pentru îndeplinirea misiunilor specifice şi efective ale unităţii.

De asemenea, la bilanţ au participat şi fostul comandant al IJJ Călăraşi, generalul în rezervă Marian Stoica.

Activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi în anul 2017 s-a desfăşurat pe baza şi pentru punerea în aplicare a documentelor programatice de nivel superior, eforturile fiind direcţionate în realizarea obiectivelor specifice stabilite prin Planul de management, grupate după cum urmează: creşterea performanţei structurilor operative  în îndeplinirea misiunilor, creşterea performanţei structurilor de suport, precum şi creşterea performanţei în domeniul capacităţii instituţionale.

În scopul realizării obiectivelor propuse, au fost stabilite direcţii concrete de acţiune și au fost adoptate măsuri permanente de îmbunătățire a activităţilor, iar pentru misiunile şi activităţile executate, s-au desfăşurat analize temeinice, pentru determinarea raportului resurse folosite/costuri/rezultate previzionate.

Obiectivul principal care a stat în atenţia Jandarmeriei Călăraşi pe linia misiunilor de ordine publică a fost creşterea performanţei structurilor operative  în îndeplinirea misiunilor de ordine şi siguranţă publică prin întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică şi menţinerea la un nivel înalt a pregătirii profesionale, în vederea creşterii siguranţei cetăţenilor. Astfel, pentru îndeplinirea acestui obiectiv au fost executate 5.416 misiuni de ordine publică în care au fost angrenaţi 12.938 de jandarmi, înregistrându-se o creştere de 109 de misiuni faţă de anul 2016. Pentru asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia desfăşurării unor activităţi cu public numeros, în perioada de referinţă au fost efectuate 342 de misiuni de asigurare a ordinii publice fiind angrenaţi 2.420 de jandarmi.

Structurile de ordine publică au intervenit pentru aplanarea unor conflicte, precum şi pentru luarea măsurilor legale privind ordinea şi siguranţa publică la un număr de 64 de sesizări prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112” şi prin alte mijloace (faţă de 22 în anul anterior), existând o preocupare constantă a conducerii IJJ Călăraşi pentru rezolvarea cu operativitate a urgenţelor cetăţenilor prin reducerea timpului de reacţie de la preluare şi până la prezenţa echipelor de intervenţie la locul producerii evenimentului. Participarea la menţinerea ordinii publice s-a concretizat prin asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor în sistem integrat, săptămânal analizându-se situaţia operativă şi eficienţa misiunilor desfăşurate în scopul îmbunătăţirii activităţilor (4.756 de misiuni de menţinere a ordinii publice, cu un efectiv de 9.469 de jandarmi, fiind executate 3.331 de patrule mixte constituite atât în mediul urban (2.217 patrule mixte), cât şi în mediul rural (1.114 patrule mixte), înregistrând o creștere  cu 6,6%  faţă de anul 2016).

Activitatea de prevenire a faptelor antisociale s-a efectuat independent sau împreună cu alte instituţii în baza protocoalelor şi a programelor de parteneriat (două proiecte locale şi 15 programe de parteneriat educaţional, desfăşurând un număr de 184 de activităti de prevenire în instituţii de învăţământ, în spaţiul public dar şi în incinta arenelor sportive, fiind distribuite 5.794 de materiale informative). Numărul faptelor de natură penală sesizate de către personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, pe timpul misiunilor proprii şi în cooperare cu personalul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, în anul 2017 a fost de 220 de fapte de natură penală, 17 în acţiunile proprii şi 203 în acţiunile cu poliţia (74 în mediul urban şi 146 în mediul rural), faţă de anul 2016 când au fost sesizate un număr de 278 de fapte de natură penală. Au fost depistaţi şi identificaţi un număr de 202 făptuitori, 16 făptuitori în acţiunile proprii şi 186 de făptuitori în actiunile în cooperare cu poliţia.

În perioada supusă analizei au fost constatate şi aplicate un număr de 983 de sancţiuni contravenţionale, (579 aplicate în mediul urban şi 404 în mediul rural), faţă de anul precedent când au fost aplicate 1.833 de sancţiuni contravenţionale. Pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere în anul 2017 s-au desfăşurat 332 de acţiuni, în 149 de localităţi, folosindu-se un efectiv de 396 de jandarmi.

 

IJJ Călăraşi asigură protecţia unui număr de 15 obiective, toate prin exceptare de la plată

 

Jandarmeria Călăraşi asigură protecţia unui număr de 15 obiective, toate prin exceptare de la plată (opt aparţinând Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, trei aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei aparţinând Ministerului Finanţelor Publice şi unul aparţinând Curţii de Conturi a României) și paza, protecţia, supravegherea şi intervenţia la 304,5 kilometri conducte de transport produse petroliere aparţinând Conpet SA.

Totodată, executăm paza transporturilor de bunuri şi valori în beneficiul Trezoreriei Călăraşi şi în beneficiul propriu, paza transporturi de produse cu caracter special în beneficiul propriu şi protecţie transporturi corespondenţă clasificată împreună cu lucrători ai  Direcţiei Judeţene de Informaţii Călăraşi. La nivelul unităţii, în scopul diminuării riscurilor şi vulnerabilităţilor identificate pentru fiecare obiectiv, a fost lărgită, după caz, aria competenţelor subofiţerilor care execută misiuni de pază, prin includerea în atribuţiile acestora, a unor măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor de natură contravenţională şi infracţională, atât în interiorul obiectivelor, cât şi în zonele adiacente acestora. Eficienţa măsurilor întreprinse s-au concretizat în prevenirea penetrării dispozitivelor de pază şi pătrunderii prin efracţie în obiective, asigurarea ordinii şi siguranţei publice pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a activităţilor la obiectivele din competenţă, în prevenirea şi combaterea sustragerilor de produse petroliere din conductele magistrale, în prevenirea comiterii de fapte ilicite în zona obiectivelor şi conductele magistrale de transport produse petroliere”, a menţionat inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi, locotenent colonel Ionel Marcu.