Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să ia toate măsurile care se impun pentru rezolvarea situațiilor speciale cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile.

S-a cerut evaluarea numărului bolnavilor de la nivelul fiecărui județ care necesită transport în vederea efectuării dializei, catagrafierea, prin medicii de familie si cu participarea asistenților comunitari, a bolnavilor cronici cu afecţiuni ce necesită monitorizare permanentă, a gravidelor cu risc si a celor în ultimele două luni de sarcina, a copiilor cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă, persoane dependente fizic, vârstnici  cu nevoi speciale. Pacienții care necesită dializă vor fi transportaţi la nivelul unităţii la care fac dializa, iar după efectuarea procedurilor vor fi internati în spitalul în cadrul căruia funcţionează unitatea de dializă. Bolnavii cronici internaţi care necesită monitorizare permanentă nu vor fi externaţi până la stabilizarea situaţiei meteo. Medicii de familie vor fi convocaţi la cabinetele medicale pentru a asigura permanenţa până la stabilizarea situaţiei meteo.

Direcțiile de sănătate publică vor evalua stocurile de medicamente şi materiale sanitare existente la nivelul spitalelor și vor identifica nevoile pentru rezolvarea situațiilor de urgență apărute în această perioadă.

“Am cerut direcțiilor de sănătate publică să colaboreze cu autoritățile locale – prefecturi, primării și cu departamentele pentru situații de urgență  de la nivel județean pentru a preîntâmpina apariția unor evenimente nedorite care pot fi cauzate de vremea rea”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Conform documentului Ministerului Sănătății transmis în teritoriu, managerii serviciilor de ambulanță județene răspund de dispunerea tuturor măsurilor necesare asigurării cu personal corespunzător în această perioadă (medici, asistenți medicali, etc.), identificarea căilor de acces care trebuie degajate cu prioritate (acces către spitale, cabinetele medicilor de familie, serviciile de ambulanţă judeţene de şi orice alte unităţi sanitare), asigurarea degajării căilor de acces de la nivelul serviciului şi al substaţiilor din structura acestuia până la drumul principal.