Anul trecut, s-a înjumătăţit numărul controalelor efectuate de cadrele Inspecţiei de Prevenire din subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi. Scăderea numărului de controale s-a înregistrat din cauza numărului redus de angajaţi din cadrul acestui departament.

În anul 2017, cadrele Inspecţiei de Prevenire au executat un număr de 582 de controale, comparativ cu anul 2016 când au fost desfăşurate 1.340 de controale de prevenire. Acestea au fost efectuate după cum urmează: 32 în localităţi incluzând şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, comparativ cu anul 2016 când au fost executate 90 de controale; 331 la operatori economici, comparativ cu anul 2016, când au fost desfăşurate 542 de controale; 159 la instituţii, comparativ cu anul 2016, când au fost efectuate 660 de controale (din care 380 controale la secţiile de votare); 57 la obiectivele de investiţii, comparativ cu anul 2016, când au fost executate 38 de controale; două la obiectivele Seveso, comparativ cu anul 2016, când au fost desfăşurate zece controale; unul la un serviciu privat pentru situaţii de urgenţă.

În urma controalelor, au fost aplicate 103 sancţiuni contravenţionale cu amendă şi 17 avertismente scrise persoanelor fizice, astfel: administratorilor – 63 de amenzi şi cinci avertismente scrise; persoanelor cu atribuţii de conducere (directori, preşedinţi consilii de administraţie, şefi punct de lucru, împuterniciţi legali) – 17 amenzi şi trei avertismente scrise; primari – şase amenzi; alte categorii de persoane (proprietari, salariaţi, utilizatori, clienţi) – 17 amenzi şi nouă avertismente. Au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale cu amendă şi 12 avertismente scrise persoanelor juridice, cu activitate în următoarele domenii: agricultură – 25 de amenzi contravenţionale şi un avertisment scris; alimentaţie publică – 12 amenzi contravenţionale şi cinci avertismente scrise; comerţ – cinci amenzi contravenţionale; producţie – 22 de amenzi contravenţionale; administraţie publică – patru amenzi şi două avertismente scrise; învăţământ – 19 amenzi contravenţionale; depozitare – şase amenzi contravenţionale şi un avertisment scris; zootehnie – 11 amenzi contravenţionale; alte domenii de activitate (prestati servicii, cult, cultură, sănătate, cazare) – 18 amenzi contravenţionale şi trei avertismente scrise.

Pentru sancţionarea contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 349/2002, actualizată, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, au fost aplicate opt amenzi în cuantum de 25.300 de lei şi trei avertismente.

Din cele opt amenzi contravenţionale, trei au fost aplicate persoanelor fizice şi cinci persoanelor juridice.

Cu ocazia activităţilor de prevenire desfăşurate, au fost constatate 2.677 de deficienţe, 13 fiind soluţionate pe timpul controalelor, iar 2.559 au fost sancţionate contravenţional cu 2.334 de avertismente şi 225 de amenzi, în cuantum de 573.002 lei.

Comparativ cu anul 2016 se constată o scădere de aproximativ 13% a numărului de deficienţe constatate, de la 3.094 în anul 2016 la 2.677 în anul 2017, o scădere de 38% a sancţiunilor contravenţionale cu amendă, de la 365 amenzi în anul 2016 la 225 de amenzi în anul 2017, cuantumul acestora scăzând cu 58%, de la 1.364.660 de lei în anul 2016 la 573.002 lei în anul 2017.

Diferenţa dintre numărul de deficienţe constatate – 2.677 şi numărul de deficienţe sancţionate contravenţional – 2.559, adică 118, o reprezintă constatările privind lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, dar şi neînfiinţarea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, al căror termene termen de obţinere au fost prorogate de modificările aduse la Legea nr. 307/2006, respectiv Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 96/2016.