Edilul-şef al municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a declarat, într-o conferinţă de presă, că fostul cinematograf Victoria se află în proiectare şi în lista de sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii.

Acesta a mai precizat că se doreşte ca fostul cinematograf să redevină la forma iniţială din punct de vedere arhitectural, însă deocamdată se caută variante în acest sens. În vechea clădire se va amenaja o sală multifuncţională, modernă, cu scenă mobilă. Odată cu reabilitarea acestei clădiri, se va înfiinţa şi o trupă de dansuri care să reprezinte municipiul nostru.

„Clădirea cinematografului este a Primăriei Municipiului Călăraşi, avem carte funciară. Zilele trecute am avut întâlnire cu un proiectant care ne-a arătat o soluţie, o variantă, nu am vrut să o promovez pentru că încă nu e ceea ce trebuie. Într-adevăr, ne axăm mai mult ca acest cinematograf să redevină ca arhitectură ceea ce a fost înainte, să revină la forma iniţială. Problema este că numărul locurilor din sală este foarte mic, sunt 80 de locuri în sală. Vrem să facem o sală multifuncţională, cu locuri retractabile, cu scenă mobilă, ceva modern şi de actualitate, mai mult decât cinematograf. Pentru că noi suntem în lista de sinteză către Compania Naţională de Investiţii, ne obligă să realizăm sală de cinematograf. Restul cheltuielilor o să le facem din banii proprii. Cheltuielile eligibile le vom face astfel încât să ajungă la ceea ce ne dorim noi. Dacă o să terminăm acest cinematograf, având şi scenă, o să avem posibilitatea să facem şi o formaţie de dansuri, pentru că e la modă acum, şi municipiul Călăraşi nu are. Poate facem şi noi şase – şapte perechi de dansatori care vor fi angajaţi ai Primăriei Călăraşi”, a menţionat Daniel Ştefan Drăgulin.