Pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară se află înregistrat din data de 12 februarie a.c. un dosar penal pentru “act sexual cu un minor”.  Se pare că minora E.V.T., în vârstă de 15 ani, copil instituţionalizat în Centrul de Plasament Făurei, a întreţinut raporturi sexuale cu inculpaţii Iordache Marius şi Baia Cornel Cristian. Conform informaţiilor transmise de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi, minora a fugit din Centrul de plasament în cursul lunii noiembrie 2017. Imediat după ce s-a înregistrat dispariţia din centru, reprezentanţii DGASPC Călăraşi au sesizat Poliţia. Peste două zile, minora a fost găsită şi readusă în Centru. Conform declaraţiilor date de copil, aceasta a mers acasă la mama sa, în comuna Chiselet, unde a întreţinut relaţii sexuale cu concubinul acesteia. Tot minora declară că a fost abuzată fizic şi sexual de concubinul mamei.  În dosar mai figurează încă un bărbat cu care minora a susţinut că a întreţinut relaţii sexuale. În urma acestor declaraţii, reprezentanţii legali ai copilului au sesizat oamenii legii care au demarat o anchetă în acest sens.