Marți, 13 februarie 2018, a avut loc la Călărași seminarul regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”, la care au participat reprezentanţii instituţiilor publice locale şi ai societăţii civile din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia.

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, consilierul de stat Laszlo Borbely, şi echipa care l-a însoțit la eveniment au ales Muzeul Municipal Călărași pentru parte de side-event.

În cadrul acestei acțiuni, consilierul de stat Laszlo Borbely și echipa lui au interacționat cu colectivul muzeului și cu un grup de elevi de la Liceul „Danubius”, coordonat de profesoara  Loredana Mira-Fulga și de profesorul Dumitrel Toma. Elevii, membri ai echipei de ambasadori Danubius EPAS și jurnaliști în cadrul CESCUJUR, au profitat de prezența lui LaszloBorbely, luându-i un interviu.

Consilierul de stat Laszlo Borbely este cetăţean de onoare al municipiului Călărași, fiind numit prin Hotărârea de Consiliul Local numărul 138 din 24 august 2006.