Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul şcolar 2018 – 2019, depuse în prima etapă prevăzută în calendarul aprobat (8 – 26 martie). În judeţul Călăraşi, au fost completate şi depuse 2.097 de cereri.

Potrivit datelor înregistrate în sistem, dintre cele 2.097 de cereri depuse, 1.842 vizează copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar restul de 255 de copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018). La nivel naţional au fost completate și depuse 152.953 de cereri. Dintre acestea, 129.689 (84,8%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 23.264 de cereri (15,2%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

Lista copiilor înmatriculaţi, informaţiile privind numărul locurilor rămase libere şi situația copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi, în data de 30 martie 2018.

A doua etapă este programată în perioada 12 – 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afișate în data de 23 aprilie 2018. Între 24 aprilie și 4 mai, ISJ Călăraşi va soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.